Sacrificarea mielului

Paştele reprezintă cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii, stabilind o punte între Vechiul şi Noul Testament.

Mielul era sacrificat de către evrei în Templul din Ierusalim pentru iertarea păcatelor. Legătura între sărbătoarea evreiască Pessah şi sărbătoarea creştină este şi reală şi ideală. Reală, pentru că Iisus a murit în prima zi a Paştelui evreiesc, ideală pentru că, prin moartea şi învierea lui, Mîntuitorul împlineşte de fapt profeţia Vechiului Testament.

Sărbătoarea Paştelui creştină a preluat multe dintre tradiţiile celei evreieşti, inclusiv simbolul mielului sacrificat.

Jertfa lui Iisus, săvîrşită o singură dată, pe Golgota, în numele tuturor oamenilor, este reactualizată ritual în fiecare an de credincioşi, prin sacrificarea mielului.

Mielul este simbolul lui Iisus în întreaga tradiţie creştină. Cînd Iisus s-a sacrificat pentru mîntuirea lumii şi pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat, a fost numit Iisus, mielul lui Dumnezeu, simbolizînd sacrificiul final şi perfect.

Mieii mai sunt şi membrii turmei lui Dumnezeu. Rugăciunile pentru binecuvîntarea mieilor datează din secolul al VII-lea, ulterior, mielul fript devenind un fel principal pe masa de Paşti a tuturor creştinilor.

Masa din prima zi de Paşte este, pentru creştini, un prilej de reunire a familiei, decurgînd după un adevărat ritual, iar de pe ea nu pot lipsi ouăle, caşul de oaie şi, bineînţeles, bucate gătite din carne de miel: drob, friptură, stufat, borş, totul garnisit cu multă ceapă verde, ridichi şi diferite verdeţuri, specifice anotimpului.