Să rîdem pentru ieri şi să plîngem pentru azi

Cum tot sîntem în Anul Caragiale, să-i aducem un omagiu marelui umorist, privind lumea de ieri şi de azi cu umor şi înţelepciune. Să lăsăm faptele să vorbească …

În primăvara lui 1987, m-am dus la Fabrica de încălţăminte “Clujana”. L-am găsit pe directorul Mărinceanu, un bun manager la vremea aceea, tare supărat. N-am mai realizat interviul. Zice:

– Tovarăşe Cacoveanu, nu mai facem interviul. Mor de ciudă.

Am cîteva zeci de mii de pantofi în depozit şi nu-i pot trimite la beneficiar. La rîndul lui, acesta nu-mi va plăti marfa. Firesc!

– De ce?, mă mir eu, vrînd să aflu adevărul.

– Dragă, cei de la Bucureşti, de sus, mi-au mărit planul de producţie. Încalţ Italia, SUA şi Rusia cu ghetele mele …

– Bine şi? Mi se pare normal.

– Da, numai că aceiaşi specialişti, de sus au redus planul fabricii de şireturi de la Oradea. Şireturile sînt o bagateală, de ce să cheltuim cu ele?! Iar eu ce să fac? Cum să vînd pantofi şi ghete fără şireturi?! Vezi ce măsuri aberante se iau! Nu e de rîs?

Am povestit multora întîmplarea, care e de tot rîsul; evident, nu am scris decît o schiţă, care a apărut după … revoluţie!

Acum să vedem cum a rezolvat capitalismul povestea asta. Fabrica “Clujana” a dat faliment: costa prea mult fabricarea încălţămintei … Dar cea de şireturi? A murit şi ea. Pentru cine să lucreze? Nu e de rîs? Nu! E de plîns.

***

Luduşul era pe vremuri raion al regiunii Cluj. Un inginer agronom de acolo mi se plîngea: “Am cules sfecla de zahăr, am predat la stat 80.000 de tone, producţie a CAP-ului. Mi se mai cer 2000. De unde? N-am nici de unde să fur atîta sfeclă. E cam de rîs …

Azi pămîntul din Zau şi Sînger e al olandezilor, nu se mai cultivă nimic, fabrica de zahăr a murit. E de plîns …

***

Ceauşescu, în ambiţiile lui, a construit o flotă: 340 de nave.

Mulţi au rîs atunci de megalomania lui.

În anii din urmă, Băsescu a făcut zob flota, cele 340 de nave, unele vîndute pe un leu bucata. Nu e de plîns?! Dar e un preşedinte mare, care-şi iubeşte ţara. Punct. Nu mai scriu, ca să nu plîngeţi.

***

La Spitalul din Mociu, prin anii ’80, era mizerie mare. Nu tu căldură, medicamente, toate cu porţia. Dar oamenii din zonă aveau unde merge. Nu era nici de plîns, nici de rîs.

Mai nou, spitalul s-a desfiinţat. Iată o măsură înţeleaptă, dedicată oamenilor din Mociu şi din împrejurimi. Ce bine e în democraţia europeană, că te apucă plînsul … (Se pare că s-a reînfiinţat spitalul). Să ne bucurăm? Dacă sîntem înţelepţi …

***

Într-o piesă celebră a lui Tudor Popescu, un ţăran cooperator îl întreba pe preşedintele CAP: “Tovarăşe preşedinte, ne mai daţi ceva la ziua de muncă sau rămînem cu cît am furat?!” Era şi de rîs, şi de plîns, şi adevărat!

Azi, nici asta nu mai au ţăranii: de unde lua cîte ceva. Ogorul e pustiu, ca şi satele. Nu e de plîns?

***

Ieri toate rămîneau aici, de voie, de nevoie: şi bolile, şi medicii. mai speram …

Azi, medicii pleacă, bolile rămîm. Nu mai plîngem morţii! Ne plîngem pe noi, cei vii.

***

Cum era în fotbal? Jucau puterile: Partidul şi Securitatea!; adică Steaua şi Dinamo. În 4 noiembrie 1988, luptau pentru titlu cele două! Aveau nevoie şi de golaveraj. Steaua – Corvinul 11-0, Dinamo – Farul 7-0. Avantaj: prima putere! Nu e de rîs că jucau, de fapt, puterile?!

Azi, Steaua defilează şi lumea merge buluc la meciurile ei. Eu nu mă mir. Dacă se aduc moaştele unui sfînt într-un oraş, zeci de mii de oameni se calcă în picioare, leşină, cad pe jos, sînt duşi la spital. De fapt, Steaua şi Dinamo nu sînt tot moaştele celor două din lumea alilaltă? Să nu plîngem, că am ajuns de unde am plecat? Tot la ele!

Viorel CACOVEANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.