Rusia construieşte gazoducte contrar logicii?

S-ar putea crede că scopul proiectelor de gazoducte realizate de Rusia este ceva mai profund decît ar putea părea la prima vedere. Această afirmaţie s-ar potrivi foarte bine pentru South Stream.

South Stream va deveni, unul dintre cele mai adînci din lume: tronsonul maritim lung de 900 de km va trece pe fundul Mării Negre la o adîncime de peste 2 kilometri, de la malul rusesc la cel bulgăresc. Gazoductul va fi construit în varianta în forţă: patru tronsoane cu o capacitate de 15,57 miliarde de metri cubi fiecare, în total peste 62 miliarde de metri cubi. Primul tronson va fi inaugurat deja în 2015, iar ultimul – în 2018.

Pe teritoriul Uniunii Europene (UE), principalul tronson va trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia, pînă în localitatea Tarvisio, din nordul Italiei. În afară de aceasta, se planifică ramificaţii spre Grecia, Croaţia şi Republica Serbska din cadrul Bosniei şi Herţegovinei.

Desigur, gazoductul va fi dotat cu numărul necesar de staţii de comprimare (trei doar în Bulgaria) şi cu depozite pentru păstrarea gazului. Costul întregului proiect este estimat la momentul actual la 15,5 miliarde de euro. Acţionari ai companiei care operează tronsonul maritim al gazoductului – South Stream Transport AG – sînt Gazprom (Rusia, 50%), ENI (Italia, 20%), Wintershall (Germania, 15%) şi EdF (Franţa, 15%). Pentru realizarea tronsonului terestru “european” al proiectului au fost semnate acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria.

Totuşi, mulţi experţi se întreabă dacă “jocul face banii?”. Se vor răscumpăra nişte investiţii atît de mari pe piaţa gazului din UE? În condiţiile crizei datoriilor, care s-a transformat în recesiune, consumul de gaz în UE nu creşte, ci uneori chiar scade.

De asemenea, “revoluţia gazului de şist”, care a determinat o creştere bruscă a extracţiilor de gaz în SUA, a obligat Qatarul şi alţi furnizori de gaz lichefiat să se orienteze spre UE, unde a scăzut în mod serios preţul.

În afară de aceasta, Gazprom intenţionează să construiască alte două tronsoane ale gazoductului “Nord Stream” pe fundul Mării Baltice. Dacă toate aceste proiecte vor fi realizate, peste 6 ani Rusia va avea puternice capacităţi de pompare spre Europa a unei cantităţi de circa 360 de miliarde de metri cubi pe an, în condiţiile în care astăzi Rusia livrează în această direcţie doar 150 de miliarde, iar partenerii europeni încearcă în toate modurile să-şi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc. În ceea ce priveşte consumul total de gaz în Europa şi Turcia este de puţin peste 500 de miliarde de metri cubi pe an, majorîndu-se, în medie, cu 1-2 la sută pe an.

Ce speră Gazprom? În primul rînd, creşterea cererii din partea marilor consumator stabili, cum sînt, în UE, Germania şi Italia. De fapt, tocmai aceste ţări vor fi principalele “receptoare-distribuitoare” a celor două “torente”. Mai mult decît atît, Germania chiar s-a oferit Rusiei să vîndă ea însăşi gaz în Europa.

În plus, perioada preţurilor mici la bursă nu va ţine veşnic, iar consumatorii vor conştientiza că proliferarea afacerilor la preţuri spot nu va aduce stabilitate. În general, factorul stabilităţii livrărilor de combustibili joacă un rol foarte mare în energetică. De aceea, nu este de mirare că deja la ora actuală au fost contractate două treimi din volumul livrărilor prin South Stream.

Desigur, companiile gazifere ruseşti nu se preocupă doar de Europa. “Torentele” le vor oferi posibilitatea să reducă sau chiar să stopeze tranzitul prin “verigile problematice” ale vechiului lanţ gazifer, cum este de exemplu Ucraina.

Într-un cuvînt, proiectul este unul scump, dar merită. Iar graba în realizarea lui este necesară, deoarece în scurt timp – în martie anul viitor – în UE vor intra în vigoare noi reguli, care confirmă libera concurenţă pe piaţa energetică şi accesul furnizărilor către toate gazoductele: renumitul pachet energetic III. Proiectele demarate înainte de această dată vor fi excluse din acest regim.