Rusia condusă de un nou Birou Politic, compus din şefi de clanuri

Gazeta.ru

Tandemul la putere în Rusia nu mai există, sistemul administrativ de stat întorcîndu-se la modelul sovietic de conducere colectivă – Biroul Politic al CC al PCUS – doar că în variantă modernizată. Astfel, Rusia este condusă la această oră de un conglomerat de clanuri, aflat într-o competiţie acerbă pentru acces la resurse. Opt lideri sau şefi de clanuri formează nucleul noului Birou Politic de la Moscova, care niciodată nu se reuneşte în format complet. În plus, modelul este construit de asemenea manieră încît să nu poată funcţiona fără Vladimir Putin (actualul preşedinte), care are rol de arbitru suprem.

Raportul “Marele guvern al lui Vladimir Putin şi Biroul Politic 2.0” poate fi accesat, în versiune completă, în format PDF, sau redusă, în format PowerPoint, pe site-ul publicaţiei Kommersant. Autorii acestuia sînt preşedintele holdingului “Mincenko Consulting”, Evgheni Mincenko, şi şeful Departamentului de analiză al Institutului internaţional de expertize politice, Kirill Petrov. Constatările celor doi se bazează pe un sondaj la care au participat mai mult de 60 de reprezentanţi ai elitei politice şi de afaceri din Rusia, al căror nume nu este făcut public din motive lesne de înţeles.

Primul dintre cei opt apropiaţi ai lui Putin este premierul Dmitri Medvedev, chiar dacă în prezent nu mai este membru al tandemului de la putere, fiind nevoit să renunţe pentru moment la ambiţiile politice independente. Dar, poziţia sa în ierarhia administrativă îi permit să conducă propriul grup de interese, cu o bază economică independentă, un grup ce include vicepremieri, miniştri, guvernatori regionali, avocaţi influenţi în instanţele de judecată, parlamentari din Duma de Stat, responsabili din agenţiile de aplicare a legii, precum şi directori de întreprinderi, scrie Vedomosti.

Printre aliaţii lui Medvedev, experţii i-au inclus pe oligarhul Roman Abramovici, Aleksandr Voloşin (ex-şeful administraţiei prezidenţiale a lui Boris Elţin) şi Tatiana Diacenko, fiica primului preşedintele rus Boris Elţin.

Un alt grup din “Biroul Politic 2.0” este condus de actualul şef al administraţiei prezidenţiale ruse Serghei Ivanov, care şi-a păstrat statutul de persoană de încredere a lui Putin. Rolul său este de a asigura echilibrul în interiorul elitelor din cadrul administraţiei de la Kremlin.

Şeful companiei petroliere Rosneft, Igor Secin, aspiră pe de o parte să devină “actorul principal în complexul energetic şi de combustibil”, iar pe de alta să deţină o influenţă informală asupra forţelor de securitate.

În luarea deciziilor la vîrf sînt implicaţi de asemenea oamenii de afaceri Ghennadi Timcenko (cu importante afaceri în domeniul petrolului şi un apropiat al lui Putin), şi Iuri Kovalciuk, coproprietarul băncii Rusia, prieten bun al preşedintelui rus şi directorul unui grup media de importanţă naţională.

Actualul aşa-zis Birou Politic îi mai include pe directorul agenţiei de stat “Rostehnologhii”, Serghei Cemezov (cu care Putin se cunoaşte de pe vremea activităţii sale de spion în Germania de Est, ambii activînd pentru acelaşi serviciu de informaţii KGB) şi pe primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Funcţia de ideolog a fost ocupată de Viaceslav Volodin, unul din adjuncţii şefului administraţiei prezidenţiale, după înlăturarea lui Vladislav Surkov, trecut într-o poziţie de rezervă.

Obiectivul tuturor acestor grupuri este convertirea puterii în bunuri materiale şi proprietăţi şi transferul acestora prin moştenire şi legitimizare atît în Rusia, cît şi în străinătate, constată autorii raportului. Proiectele majore care au suscitat deja competiţia între acestea este reconstrucţia şi extinderea Moscovei (aşa-numitul proiect “marea Moscovă”), dezvoltarea Siberiei şi Orientului Îndepărtat, noua etapă de privatizare.

În cadrul acestui angrenaj, Vladimir Putin joacă rol de “arbitru şi moderator” pentru menţinerea unui echilibru între clanurile concurente. Putin exercită un control direct asupra contractelor (pe termen lung) din domeniul gazelor, managementului industriei gazelor (de fapt asupra Gazprom) precum şi asupra marilor bănci – Banca de Comerţ Extern, Sberbank (Banca de Economii) şi VTB.

“Acest model de management a fost construit prin intersecţia intereselor şi competenţelor pentru ca toţi să fie cu mîinile legate, iar arbitrul suprem să poată decide”, a explicat Evgheni Mincenko pentru Kommersant. În acelaşi timp, concurenţa poate “reduce potenţialul unei posibile influenţe majore din partea unui singur grup”, adaugă la rîndul său Kirill Petrov.

Noul Birou Politic s-a format în anii 2000 în urma relocării resurselor de la clanurile oligarhice la siloviki (reprezentanţii serviciilor de informaţii, armată şi interne), ca urmare a distrugerii imperiilor media şi eliminării majorităţii regimurilor locale, care acţionau în mod independent de centru, menţionează raportul amintit.

În jurul aşa-numitului Birou s-au format cîteva cercuri concentrice – “armata/serviciile”, “politic”, “tehnic” şi de “afaceri”, care pe de o parte îl sprijină, iar pe de alta îl concurează pentru influenţă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.