Remus Pricopie: Decizia de a reforma manualele rămîne fermă, iar calendarul stabilit va fi respectat

Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a realiza reforma manualelor rămîne fermă, iar calendarul stabilit în urma dialogului social, dialog la care au luat parte şi reprezentanţii editorilor, va fi respectat – a anunţat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, printr-un comunicat remis presei.

Potrivit acestuia, reforma manualelor este parte a procesului de modernizare a sistemului de învăţămînt românesc şi presupune atît actualizarea conţinutului, în conformitate cu planul-cadru de învăţămînt, cît şi introducerea alternativei Remus-Pricopiemanualelor digitale.

Aceste schimbări, ignorate în ultimii ani, deşi au fost solicitate insistent atît de profesori, cît şi de părinţi şi elevi, vor fi realizate gradual, ţinîndu-se cont de resursele disponibile şi de nevoia de a asigura predictibilitate politicilor educaţionale. Reamintesc că, în perioada mai-iulie, am lansat în dezbatere publică Metodologia de realizare a manualelor pentru clasa I şi a II-a. La momentul respectiv am înţeles opoziţia unora dintre editori, care au reclamat faptul că nu au timp să tipărească noile manuale. Prin urmare, din respect pentru partenerii de dialog, am decis să prelungim cu 6 luni perioada pînă la care să fie gata manualele. În acest moment, sîntem în calendarul stabilit, urmînd ca pînă la 1 septembrie să se redacteze forma finală a metodologiei, formă care va integra şi observaţiile venite din partea partenerilor de dialog social. Prin urmare, nu există nici o întîrziere faţă de cele stabilite anterior – a precizat Pricopie,

Ministrul a făcut precizarea că acest efort „nu este unul pe care Ministerul Educaţiei Naţionale îl face singur”, existînd, în acest sens, o relaţie foarte bună de consultare şi colaborare cu profesorii, cu părinţii şi cu elevii.

Lipsa voinţei, blocajele politice şi uneori interesele financiare ale unor actori implicaţi în proces nu au permis pînă acum o modernizare a manualelor. Lucrurile însă se vor schimba. Educaţia nu poate sta în loc din motive ce nu au nici o legătură cu interesele elevilor, ale şcolii şi ale societăţii în ansamblul său” – declară ministrul Remus Pricopie.

M. T.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.