Razie de proporţii în judeţul Cluj

O razie de proporţii, care a avut loc la nivelul judeţului Cluj în acest weekend, s-a încheiat cu peste 650 de sancţiuni, zeci de permise ridicate şi numeroase dosare penale. Acţiunea, la care au luat parte sute de poliţişti, a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, combaterea criminalităţii economico-financiare, precum şi asigurarea unui climat de siguranţă rutieră.  Pentru încălcări ale legislaţiei au fost aplicate 664 de sancţiuni contravenţionale. Poliţiştii au mai ridicat 28 de permise şi 13 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 20 de infracţiuni, dintre care 11 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, una de natură economico-financiară, şase de natură judiciară şi două la regimul silvic.

La nivel judeţean, poliţiştii au controlat 150 de unităţi comerciale, au identificat două autovehicule aflate în urmărire, au depistat patru persoane urmărite pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi au clarificat situaţia în cazul a cinci persoane majore dispărute.

În timpul raziei, poliţiştii au depistat în municipiul Cluj-Napoca un bărbat ce conducea un autoturism care figura furat din Germania. În cauză urmează a fi efectuate verificări şi investigaţii pentru a se stabili modalitatea prin care clujeanul a intrat în posesia autoturismului.

La Beliş, poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui tînăr de 28 de ani, care deţinea în captivitate la domiciliul său, fără drept, o căprioară

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.