Rampele de gunoi din judeţul Cluj vor fi închise peste trei zile

Deşi Sistemul Integrat pentru Managementul Deşeurilor este departe de a fi finalizat, judeţul Cluj va trebui să închidă toate rampele de gunoi neconforme, altfel România riscă declanşarea procedurii de infrigement pe mediu. „În ceea ce priveşte rampa de gunoi, avem o veste proastă, pentru că Garda de Mediu a cerut închiderea tuturor rampelor de gunoi de pe teritoriul judeţului pînă la data de 16 iulie. Eu am moştenit o situaţie datorită întîrzierilor unui proiect european de ecologizare a tuturor rampelor.

Din păcate, prima celulă ecologică de depozitare-stocare a deşeurilor va putea fi deschisă abia august 2013. Pînă atunci vor trebui găsite soluţii provizorii, pentru ca Clujul să nu rămînă blocat în privinţa depozitării gunoaielor. Sînt zone care stau bine – cum este Huedinul, care a găsit o locaţie imediat peste graniţa judeţului, în Bihor. Dejul şi Gherla sînt pregătite pentru acest lucru. Din păcate, avem probleme la Turda şi Cîmpia Turzii – dar, cînd discutăm de oraşe ne referim şi la comunele din jur. Există posibilităţi provizorii, aflate deja în discuţie – unele pe rampe private, altele cu relocare în afara judeţului, şi o accelerare a construirii centrului de colectare a deşeurilor.

Se vor închide, pentru că altfel România intră în infrigement şi riscăm să nu mai primim fondurile de mediu, iar eu nu vrea ca şi Clujul să fie fanion în acest domeniu”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, exprimîndu-şi, totodată, îngrijorarea privind locaţia aleasă pentru centrul de colectare selectivă. „Am mari dubii în privina amplasamentului, pentru că este pe cealaltă parte a versantului pe care centura Vîlcele-Apahida se surpă”, a precizat şeful administraţiei judeţene.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.