Putin caută pe bîjbîite un nou sistem politic, însă nu-l găseşte

Le Figaro

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îşi schimbă modul de conducere. După decizia de a face schimb de funcţii cu Dmitri Medvedev, Kremlinul a optat în favoarea confruntării, comentează directorul “Fondului pentru politică eficientă”, analistul Gleb Pavlovski.

Întrebat de publicaţia franceză despre demiterea de către Putin a ministrului apărării Anatoli Serdiukov, politologul îşi exprimă convingerea că Putin “era perfect informat cu privire la acţiunile şi viaţa personală a lui Serdiukov”.

“Percheziţiile desfăşurate în apartamentele unor persoane din anturajul său au avut loc la ordinul direct al lui Vladimir Putin. Nu în ultimul rînd, Serdiukov era o persoană de încredere a lui Putin, care i-a trasat drept obiectiv o reformă de anvergură în armată. Chiar dacă aceste reforme nu s-au bucurat de popularitate, în mare ele vor fi continuate”, a declarat Pavlovski.

Înainte, membrii anturajului lui Putin ştiau foarte bine că o asemenea demitere era imposibilă. “Astfel, preşedintele Rusiei îşi schimbă modul de conducere. Demiterea lui Serdiukov poate însemna că adversarii fostului ministru al apărării au cîştigat. Este posibil ca preşedintele să se transforme treptat într-un simplu transmiţător de interese ale grupurilor de influenţă. Aceasta ar însemna că Putin nu mai este capabil să-şi apere propriii prieteni, că influenţa sa ar putea slăbi, la fel ca şi statutul său de jucător dominant în echipă”, subliniază politologul.

Totodată, Pavlovski nu exclude nici posibilitatea ca Putin să fi început “un joc nou, personal”. “În acest caz, există temerea că procesul va deveni incontrolabil”, este de părere analistul.

După decizia de a face schimb de funcţii cu Dmitri Medvedev şi după protestele care au urmat în Rusia, Kremlinul a ales drumul confruntării. “Conducătorii politici ruşi nu sînt lideri, însă în condiţiile în care controlează resursele naturale şi bugetul ţării, ei garantează în schimb existenţa anumitor standarde sociale pentru populaţie. Ei nu sînt populari, dar se bucură de lipsa alternativei politice. Putin caută pe bîjbîite un nou sistem (politic), însă nu-l găseşte”, constată politologul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.