PSD ar putea pierde un consilier local la Cluj-Napoca

Consilierul local clujean Irimie Popa, ales pe listele USL, şi-ar putea pierde mandatul din cauză că nu a participat la şedinţele deliberativului local de mai multe ori consecutiv. Potrivit Legii 215, consilierul local care lipseşte nemotivat de la trei şedinţe consecutive de consiliu local îşi pierde mandatul. Irimie Popa ar fi lipsit de la patru şedinţe de consiliu, iar în aceste condiţii se pune problema pierderii mandatului. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan susţine că nu se pune problema încetării mandatului în cazul lui Irimie Popa, precizînd că acesta urmează să-şi motiveze absenţele. Irimie Popa a obţinut mandat de consilier local la începutul acestui an după ce Steluţa Cătăniciu  a fost aleasă deputat. Irimie Popa a fost candidatul USL pentru Colegiul 4 la alegerile parlamentare.

El este conferenţiar universitar la FSEGA şi face parte din trei organisme profesionale reprezentative: Camera Auditorilor Financiari din România, Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România respectiv Camera Consultanţilor Fiscali din România. Este membru PSD de la sfîrşitul lui 2008 şi a mai fost membru în PDSR în 1993, dar s-a retras la scurt timp.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.