Providenţialii

RADU VIDA

Toţi s-au dat rotunzi. Şi importanţi. Salvatori. Atotştiutori. Unul din candidaţi a spus că „va fura mai puţin”. Dar parcă niciunul n-a îndrăznit să afirme că-i trimis de providenţă. Să îmbunătăţească. Să dreagă ce au stricat alţii. Şi, mai ales, să facă să curgă miere şi lapte. (Pentru el şi ai lui, desigur.)

Am ascultat ce au debitat politicienii în faţa urnelor.Şi am rămas înmărmurit. Cîtă minciună! Cîtă făţărnicie! Şi, mai ales, cîtă vorbă goală, aruncată în vînt, pentru auzul alegătorului.

Dan Voiculescu. Un personaj cît se poate de controversat, care a avut, şi de această dată, de ce să voteze. Asta ca, acolo, la „declaraţii” să pară… spontan. Deştept. Şi cît se poate de carismatic. Auziţi: „… am votat pentru soarta şi destinul românilor”. Victor Ponta a votat „pentru un viitor în care nici el nu mai credea”. Iar „liberalii mitocani” au votat „împotriva… mitocăniei”. Mai şmecher, Adriean Videanu a votat „pentru un viitor european”.  Şi dacă ar fi numai vorbe… Europa, nu ne-a făcut nici un bine. Dar absolut niciunul. Ne-a pus frîne, ne-au „ajutat” să punem industria la pămînt, opinteşte să nu putem reîncepe o agricultură cît de cît şi, mai presus de toate, atentează cu fiecare ocazie la fiinţa naţională. Învrăjbeşte, dezbină şi, într-o veselie, exportă produse de management care nu se potrivesc pe meleag. Numai pentru ca lor să le meargă ceva mai bine.  Kelemen Hunor, mai marele separatiştilor şi artizanul paşilor spre o distrugere totală a României, a votat pentru „creştere economică sănătoasă”. La mişto!? Pentru că, logic, nu are cum să crească ceva ce nu există. A avut grijă de asta Marko Bela şi gaşca. Nici de la Traian Băsescu nu mă aşteptam la altceva. Preşedintele contestat al României a votat „pentru continuitate în drumul spre Vest”. Convins fiind că a făcut numai bine, executînd întocmai şi la timp ordinele primite de la comandantul suprem, Emil Boc a votat pentru „candidaţi care au în spatele lor fapte, nu vorbe”.  Mai merită să înşirăm faptele (chiar şi vorbele!) guvernului Boc? Nu cred.

Cred, însă, că nici în următoarea „tură” nu se va schimba nimic!
Trăim vremuri foarte individualiste. Să nu credeţi că politicienii sînt chiar atît de proşti pe cît par. Nu toţi,evident,dar există cîteva figuri care, într-o societate cît de cît normală, ar putea face o figură onorabilă în ceea ce priveşte dirijarea destinelor. Numai că, din nefericire, nu trăim vremuri normale. Şi tocmai din acest motiv fiecare s-a înghesuit să ajungă acolo,în Palatul Poporului.De unde, peste patru ani, dacă partidul îi scapă de DNA vor pleca mai uscaţi, mai fericiţi şi mai bogaţi. Dacă vor pleca. Pentru că numai bogăţia acumulată aduce noi şi noi oportunităţi pentru un fotoliu de parlamentar! Şi iar ne vor promite că ei sînt cei care pot schimba în bine destinul românilor.

În ăst timp, de după colţ, pîndeşte Regele. Şi camarila. Cică regalitatea salvează România! Poate. Nu mai ştiu, însă, cum un om (sau oamă, cum s-a exprimat un… cadindat) poate să se situeze deasupra politicienilor. Şi să coaguleze ceea ce-i diluat. Şi să redea, auzi, blazonul României! Sceptrul,tronul şi celelalte bazaconii aparţin de trecutul Europei. Şi cele cîteva form de regalitate se menţin la linia de plutire. Iar noi vrem… înapoi. La cel trimis de divinitate, adus însă de vînturile năprasnice ale Europei aflate în degringoladă.

Ciudat providenţialism!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.