Protocolul de colaborare între MECTS, MAI şi Patriarhia Română, pentru utilizarea şcolilor închise prin comasare în interesul elevilor

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Patriarhia Română au încheiat, marţi seara, la Palatul Patriarhiei, un protocol de colaborare pentru utilizarea şcolilor închise prin comasare, în interesul elevilor. Protocolul a fost semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ministrul Educaţiei, Cătălin Ovidiu Baba şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca.

Protocolul, încheiat pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de prelungire, are în vedere „conservarea şi folosirea de către copii a şcolilor dezafectate, prin de activităţi educative şi recreative după orele de şcoală sau în vacanţe, prin implicarea preoţilor, cadrelor didactice, a Consiliilor locale şi a primarilor din localităţile respective” – a anunţat Patriarhia Română, printr-un comunicat remis, miercuri, presei.

Potrivit aceluiaşi document, obiectivul general al protocolului îl reprezintă formarea tinerilor în spiritul valorilor creştine, promovarea culturii naţionale şi universale şi stimularea dialogului intercultural şi interconfesional. Scopul protocolului îl constituie „educaţia tinerilor în spiritul demnităţii, înţelegerii şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, formarea deprinderilor şi atitudinilor socio-morale şi spirituale, dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive ale elevilor faţă de şcoală şi faţă de semeni, dezvoltarea conştiinţei comunitar-ecleziale, cultivarea valorilor solidarităţii şi comuniunii”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.