Proorocul Ilie în viziunea lui Rubens

Peter Paul Rubens, Profetul Ilie primind paine si apa de la înger, ulei, 1626-1628Prăznuit în mijlocul verii şi sărbătorit deopotrivă de Biserica Ortodoxă cît şi de cea Romano-Catolică la data de 20 iulie, Sfîntul Prooroc Ilie este cunoscut prin minunile sale ca un adevărat precursor al Sfîntului Ioan Botezătorul1 . Sfîntul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel) şi a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mîntuitorului, pe vremea regelui Ahab. Şi-a desfăşurat activitatea în regatul Israel din Samaria, iar faptele sale minunate sînt istorisite în Vechiul Testament, în cărţile numite Regi (III Regi şi IV Regi).

De la naştere şi pînă cînd s-a ridicat la ceruri, întreaga viaţă a Sfîntului Ilie este legată de misterul focului. Potrivit relatării biblice, focul apare în ciclul lui Ilie de şase ori: în timpul naşterii sale, tatăl lui a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc; coboară asupra jertfei de la Muntele Carmel; apare în preambulul teofaniei de la Horeb; arde în două rînduri căpeteniile trimise de regele Ohozia, împreună cu oamenii lor; este prezent la înălţarea sa la cer într-un car de foc. Dar şi hrana ocupa un loc important în ciclurile Sfîntului Ilie, ea făcînd obiectul minunilor datorate unei atenţii divine speciale. Această dependenţă faţă de alimente este un semn esenţial al inconsistenţei omului, însă în acelaşi timp este o chemare la a te hrăni din Dumnezeu, căci El singur poate sătura2 . Astfel, seceta aducătoare de foamete este un mijloc de a-i întoarce pe israeliţi la adevăratul Dumnezeu; la pîrîul Cherit, Proorocul este în mod miraculos hrănit de corbi; la Sarepta el împlineşte minunea înmulţirii făinii şi uleiului pentru văduva săracă; pe drumul spre Horeb, îngerul îi aduce mîngîierea pîinii şi apei înaintea postului de patruzeci de zile. Focul, simbolul Duhului Sfînt şi hrana, simbolizînd foamea după cele spirituale dar şi pîinea duhovnicească, sînt două elemente importante din viaţa acestui mare prooroc.

Iconografia sa s-a răspîndit încă din veacul al III-lea3 în frescele de la Dura Europos, iar mărturiile documentare precum şi lăcaşuri de cult închinate lui le întîlnim începînd cu secolul al V-lea. La sfîrşitul secolului al IX-lea şi la începutul celui următor, sărbătoarea Sfîntului Ilie se va generaliza în Imperiul Bizantin, configurîndu-se şi iconografia sa. Tipologia reprezentării sale a devenit comună atît în aria răsăriteană cît şi în cea apuseană.

Printre artiştii care s-au aplecat asupra subiectului legat de redarea Proorocului Ilie îl menţionăm pe flamandul Peter Paul Rubens (1577-1640), care pictează în ultima parte a vieţii sale momentul hrănirii lui Ilie de către înger. Tema este relatată în Vechiul Testament (III Regi, cap. 19) şi evocă fuga Profetului din faţa Izabelei răzbunătoare şi adăpostirea sa în deşert.

Compoziţia surprinde dialogul dintre trimisul divin văzut din faţă şi Proorocul care se întoarce spre el. Amîndoi sînt redaţi în centrul lucrării, în picioare. În raport cu alţi artişti care imortalizează evenimentul, Rubens nu îl reprezintă pe Ilie dormind sau trezit de înger, ci în convorbire directă. Cele două figuri impresionează prin raportul volumetric echilibrat, atitudini similare şi mai cu seamă prin mişcarea ce le animă. Îngerul cu aripa dreaptă ridicată păşeşte spre Ilie, întinzîndu-i cu bunăvoinţă un pahar cu apă şi o pîine mică. La rîndul său, Proorocul Ilie repetă gestul, primind ofranda de la trimisul lui Dumnezeu. Chipul său exprimă uimirea, extazul, dar şi statornicia în adeverirea cuvîntului Domnului. Ei sînt plasaţi în mijlocul scenei, ce este mărginită de două coloane fusiforme. În spatele lor se observă fragmentele unui peisaj transparent. Lumina ce învăluie în mod tainic personajele este accentuată pe silueta Proorocului Ilie, creînd o notă diafană a contrastului de clarobscur între cei doi interlocutori. Hitonul galben ce învăluie trupul îngerului pare să reprezinte singura culoare mai intensă a paletei lui Rubens, în raport cu albul strălucitor al draperiei molatice ce conturează figura planturoasă a Profetului. Rubens dă importanţă redării dinamismului şi a anatomiilor celor două figuri, limitînd scena biblică într-o viziune preponderent umanistă cu reverberaţii naturaliste. Pictura sa se defineşte drept una sonoră, cu forme corporale puternic dilatate, cu gesturi ample şi expresii patetice4 .

Cu toate că de la vieţuirea lui pămîntească au trecut aproape trei mii de ani, viaţa şi faptele Sfîntului Prooroc Ilie strălucesc şi azi. A fost un om asemenea nouă, trăind în trup, dar a fost un om care a ascultat şi a împlinit poruncile divine, fiind ,,om a lui Dumnezeu”. De aceea Domnul i-a dat puteri deosebite, îmbrăcîndu-l în veşmîntul sfinţeniei. Chipul său duhovnicesc ni-l oferă azi Biserica drept pildă de credinţă adevărată şi statornică, pildă de răbdare în vreme de încercări şi pildă de curaj în apărarea adevărului şi dreptăţii.

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1 Everet Ferguson, Encyclopedia of Early Christianity, Ed. St. James Press, Chicago, 1990, p. 758.

2 Ëliane Poirot, Sfîntul Ilie Proorocul, arhetipul monahului, trad. Marilena Andrei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 161.

3 Louis Réau, Iconographie de l’art Chrétien, tome II, Ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1956,    p.352.

4 Gheorghe Ghiţescu, Antropologie artistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 361.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.