Proiect: Limită pentru comisioanele percepute de bănci

Comisia Europeană va propune introducerea unei limite pentru comisioanele percepute de bănci pentru a procesa plăţile cu cardul, urmînd să impună o limită de 0,2% pentru tranzacţiile cu cardurile de debit şi una de 0,3% pentru cardurile de credit. Limita, comparată de unii oficiali europeni cu cea introdusă pentru tarifele la serviciile de roaming, va avea consecinţe de amploare în condiţiile în care în 2010 valoarea totală a cumpărăturilor plătite cu cardul în UE s-a ridicat la 1.800 miliarde de euro. În schimb, limita va afecta o sursă importantă de venituri pentru bănci în condiţiile în care, în prezent, în unele ţări băncile percep comisioane de până la 1,5%.
Potrivit unui proiect legislativ, în prima fază limita va fi introdusă pentru tranzacţiile transfrontaliere, de exemplu pentru un deţinător irlandez de card care plăteşte o factură în Franţa. După o perioadă de doi ani, limitele vor fi extinse şi la comisioanele pentru plăţile interne utilizând toate cardurile. Propunerea legislativă, care ar urma să fie prezentată în mod oficial săptămîna viitoare, va trebui să fie discutată cu Parlamentul European şi ţările membre UE, ceea ce înseamnă că aceste limite ar putea să intre în vigoare la finele anului următor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.