Prof. univ. dr. Teofil POP: “Extind Interservisan, investesc: n-o să arunc banii pe fereastră”

Pop TeofilCentrul medico-chirurgical universitar Interservisan a împlinit 20 de ani. Cea mai importantă investiţie privată în domeniul sănătăţii din Cluj-Napoca îl are ca proprietar şi director general pe prof. univ. dr. Teofil Pop, medic primar chirurg ORL, doctor în medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Iniţial doar o “policlinică”, cel mai mare şi mai modern centru medical privat cu unic acţionar din România este astăzi un centru cu cinci săli de operaţii, una de terapie intensivă, şapte săli de tratament, dotate cu aparatură ultramodernă, 40 de saloane, cu 120 de paturi. În cele 20 de cabinete medicale activează peste 140 de medici, asistente medicale, laboranţi şi tehnicieni. Peste 70% dintre medici sînt profesori sau conferenţiari universitari, doctori în ştiinţe medicale, cu specializări la institute ştiinţifice şi clinici medicale de prestigiu din Europa şi SUA. Dincolo de aceste cifre şi date din “cartea de vizită” a Interservisan, se află ceva mai mult: o instituţie care şi-a cucerit respectul pacienţilor – majoritatea dinafara judeţului Cluj şi chiar din străinătate. L-am abordat pe prof. univ. dr. Teofil POP cu felicitările de rigoare, sincere, dar şi însoţite de dorinţa de a afla ceva mai mult de la d-sa – despre starea “sistemului de sănătate” şi relaţia dintre sistemul de stat şi cel privat.

  – Mai întîi, domnule profesor, pe scurt: cum aţi ajuns aici?
– În 1990 mi-am deschis un mic cabinet privat – cred că era primul din România. M-am gîndit la o policlinică şi am căutat spaţiu. L-am găsit într-un bloc neterminat din cartierul Gheorgheni. Am apelat la fonduri PHARE: 500.000 $ rambursabili în şase ani. A fost cumplit de greu: organizarea, dotarea cu aparatură, medici şi personal de calitate … În plus, evaluarea potenţialului economic al populaţiei. Adică, să nu te lăcomeşti pe seama omului sărac. Dar, am izbutit să ne impunem. Am clădit şi al doilea corp, cu saloane; am realizat, de curînd, şi clinica “Novia” şi, în această toamnă, vom da în folosinţă Interservisan II, pe str. Moţilor, cu finanţare de la firma-mamă, Interservisan I, cum îi spunem acum.

 – Nu vă întreb despre “specialităţile” Centrului Interservisan, pentru că ştiu că aţi avut ambiţia şi aţi reuşit extinderi şi dotări moderne în permanenţă …
– Aşa este! Ce să fac cu banii?! Extind centrul!

DSC_0382  – Stop! Dumneavoastră aveţi bani ca să extindeţi Centrul Interservisan, iar sistemul de stat se plînge că este subfinanţat. De unde această deosebire?
– Cauzele sînt multe. Deosebirea fundamentală dintre sistemul de sănătate de stat şi cel privat este că primul tot cere de la stat, iar al doilea plăteşte statului impozite şi taxe. În cazul spitalelor de stat, am convingerea că, pe de o parte, mulţi bani “se pierd pe drum”, iar alţii nu sînt folosiţi chibzuit, ca să nu zic altfel. N-o să insist: toată lumea vorbeşte despre licitaţii trucate, despre achiziţii la preţuri exorbitante, despre aparatură nefolosită, despre internări fictive …

  – Ce ar trebui făcut?
– În primul rînd, un sistem unitar de costuri şi consumuri (şi “la stat”, şi “la privat”), o ierarhizare a urgenţelor, examinărilor şi tratamentelor. Dar şi o ierarhizare a competenţelor. Pe scurt: o conduită terapeutică unitară. Şi să nu uităm că investiţiile sînt nu numai în aparatură, medicamente, consumabile, dotări, dar şi în oameni. Formarea unui specialist capabil să utilizeze cele mai noi aparate, să facă operaţii de mare fineţe etc. durează în timp şi costă mulţi bani. Acelui specialist trebuie să i se acorde şansa să-şi utilizeze la maximum calităţile – şi numai în cazurile în care este nevoie de el – şi să fie bine plătit. La această oră, în multe unităţi medicale de stat nu există o ierarhizare raţională, din punct de vedere medical, a urgenţelor, analizelor, investigaţiilor şi terapiei. Adesea se “prăpădesc” resurse în funcţie de “pile”, relaţii şi interese. Îmi pare rău că trebuie s-o spun … Apoi, risipa cu achiziţiile, adesea supraevaluate. Eu, în clinica mea, nu-mi permit să plătesc mai mult decît este necesar: n-am acces la bugetul statului … În schimb, după cum se ştie, ciubucul nu se impozitează! Şi nici n-ai “bătaie de cap” sau grija Fiscului.

 – Cum vedeţi raporturile dintre sistemul de stat şi cel privat – din punctul de vedere al beneficiarului, pacientului, dar şi al investitorului, cum sînteţi dv?
DSC_0400– E prea devreme să ne imaginăm un sistem de sănătate ideal în România. Trebuie să învăţăm din experienţa altor ţări, să vedem cum funcţionează acolo. Dar să urmărim şi ce anume critică ei la propriile sisteme, ca să nu le repetăm greşelile – că nimeni nu-i perfect.

   – Astă-toamnă aţi avut o întîlnire cu colegii de promoţie, la care au participat şi foşti colegi care acum lucrează în străinătate. V-aţi referit, apropo de imperfecţiuni, la informaţiile acestor colegi?
– Greşeşte cine-şi imaginează că în Occident umblă cîinii cu covrigi în coadă pentru medici şi asistente. În principiu, aş dori ca toţi medicii formaţi la noi, inclusiv studenţii mei, să rămînă în ţară. Pe de altă parte, le înţeleg dorinţa de a fi bine plătiţi, conform muncii lor. Dar, repet, conform muncii lor, adică în conformitate cu capacitatea şi rezultatele efective ale fiecăruia. Or, acolo, exigenţa este mult mai mare decît în spitalele sau cabinetele de medici de familie din România. Şi nici sistemele lor nu sînt perfecte. Dar un lucru e cert: acolo, asigurările de sănătate controlează “la sînge” fiecare euro sau liră cheltuită, conform unei conduite terapeutice stricte. De exemplu, nu începi examinarea bolnavului direct cu RMN sau tomografie computerizată, înainte de a încerca să vezi dacă nu e caz simplu; nu dai medicamente sofisticate în locul unora simple şi tot atîta de eficiente – de fapt, mai utile, pentru că scade riscul de intoxicare a organismului şi dezimunizare …
 
  – Revin la întrebare: la raportul dintre sistemul de sănătate de stat şi cel privat…
DSC_0734  – Nu ştiu formula ideală. Dar este cert că ar trebui să existe o colaborare şi o completare reciprocă. Să vedem clar: deocamdată, sistemul privat nu dispune de o reţea nici suficient de mare, nici suficient de complexă pentru a concura cu cel de stat în privinţa posibilităţilor de a rezolva suficient de multe probleme de sănătate ale populaţiei României – aşa cum este ea şi cu potenţialul financiar pe care îl are. De altfel, în toate ţările occidentale funcţionează sistemul de stat. E adevărat că, în unele ţări, oricît ar părea de ciudat, raportul dintre numărul locuitorilor şi numărul paturilor de spital este mai mic decît în România. Şi este mai mic şi numărul zilelor de internare pentru cazuri identice. Este vorba, deci, despre calitatea, eficienţa actului medical. Unei societăţi bazate pe eficienţă nu-i este indiferent dacă un cetăţean apt de muncă stă în spital o săptămînă sau patru. Deci: în acest moment – dar şi în viitor – trebuie să existe o bună colaborare între cele două sisteme, care trebuie să aibă acelaşi statut în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, să fie controlate cu aceeaşi exigenţă. Desigur, există o chestiune delicată: conflictul de interese. Eu l-am rezolvat: sînt profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, dar nu lucrez la clinica de stat, iar studenţii mei fac practică în clinica mea.

  – Mi-aţi spus, la un moment dat, că, oricîţi bani s-ar da în sistemul sanitar de stat, nu vor fi suficienţi niciodată. În timp ce sistemul privat dă bani la stat …
– Părerea mea este că ar fi interesant de văzut ce s-ar întîmpla dacă toţi banii din sistemul de sănătate – impozitele pe salariile personalului “de la stat” şi toate impozitele colectate de la sistemul de sănătate privat s-ar dirija exclusiv către Ministerul Sănătăţii, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. La fel şi în cazul fabricilor de medicamente, aparatură şi materiale sanitare, precum şi al farmaciilor. Şi să nu uit, aştept ca, pînă la urmă, să se elibereze cardurile de sănătate. Dincolo de reglementarea cheltuielilor din sistem, ar fi de mare folos pentru pacienţii înşişi, pentru că ar arhiva informaţii despre sănătatea acestora, de care uneori nu-şi amintesc ori nu le pot explica.
 
  – Vă “extindeţi”, din toamnă, cu Interservisan II …
– Păi, ca medic, ce să fac cu banii, altceva decît să extind posibilităţile de tratare a bolnavilor?! În ce să-i investesc?! Sînt bani munciţi – de mine şi de personalul de la Interservisan. N-o să-i arunc pe fereastră!

 – În final: cum e să fii chirurg, să foloseşti “brişca”, cum se spune printre chirurgii ardeleni?
– Numai Dumnezeu şi mîna mea! Dacă trebuie “brişcă”. Pînă acolo, există medicamente …

Ilie CĂLIAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.