Procesul electoral din judeţul Cluj nu a fost lipsit de incidente

Clujenii s-au prezentat, ieri, la urne pentru a-şi exprima opţiunea în cadrul Referendumului organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Pentru scrutinul de ieri la nivelul judeţului au fost organizate 614 secţii de votare, patru dintre acestea fiind destinate turiştilor de la Băile Cojocna, Băile Turda, Băişoara, respectiv Beliş-Fîntînele. Procesul electoral nu a fost însă lipsit de incidente. Pe parcursul zilei, Biroul Electoral Judeţean a fost sesizat de formaţiunile politice privind numeroase abateri procesul de vot.

Printre clujenii care au ţinut să-şi exercite dreptul de vot s-a numărat ministrul de Interne, Ioan Rus. Acesta nu a votat la secţia din Cluj-Napoca la care este arondat, ci la o secţie de votare de la Colegiul “Gheorghe Lazăr” din Capitală. El a ajuns la vot la ora 8,30. ‘’Dreptul la vot este unul asigurat prin Constituţie, în consecinţă mi-am valorizat acest drept cu speranţa că lucurile se vor aşeza pe un făgaş normal, pentru a scăpa de scandalul continuu care de ani de zile domină viaţa politică din ţară”, a afirmat Rus.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan şi-a exercitat dreptul de vot la Liceul ”Edmond Nicolau”, precizînd că a votat pentru normalitate şi încetarea scandalurilor care marchează România de opt ani. ’’De asemenea, am votat pentru democraţie şi o Românie în care să ne putem ocupa de problemele cetăţenilor, de dezvoltarea economică şi de atragerea de investiţii’’, a explicat Remus Lăpuşan, liderul PSD Cluj. El a adăugat că este o obligaţie civică a fiecărui român să meargă la vot. ‘’Este o obligaţie civică să votăm şi azi la urne sînt aşteptaţi toţi cetăţenii ţării, votul fiind un drept democratic. Votul meu a fost pentru o Românie în care cetăţenilor să li se asigure mai multe locuri de muncă, pentru a avea, astfel, un trai decent’, a spus liderul PSD. Remus Lăpuşan a mai spus că acele persoane din administraţia centrală, din sfera politicului care au declarat că ‘vor să joace’, nu au reuşit să facă nimic, în practică, pentru cetăţeni. ‘’Din punctul său de vedere, în ultimii ani au fost şiruri întregi de scandaluri care au marcat negativ situaţia ţării şi viaţa populaţiei’’, a subliniat Lăpuşan.

Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, s-a prezentat să-şi exprime poziţia vizavi de demiterea lui Băsescu la ora 8,15 la Gradiniţa Poieniţa, de pe strada Alverna. ‘’Am votat ca să se termine cu circul şi circarii. Am fost la vot pentru că e important să dăm dovadă şi la nivelul UE că în România funcţionează democraţia. Votul este democratic şi nu cred că poate fi oprit vreun român să-şi exprime opţiunea electorală. Am votat raţional pentru o schimbare esenţială a mersului României şi cred că acest lucru se va întîmpla’’, a spus Jorj.

El a mai spus că a observat, cînd a mers la secţia de votare, că pe imobilul de pe strada Alverna, nr. 58, vizavi de Grădiniţa Poieniţa, era amplasată o cameră de supraveghere video, care era orientată spre intrarea în secţia de votare. Jorj a precizat că a anunţat Poliţia. ‘’Camera este una personală, amplasată pe balconul unei locuinţe. Urmează să se stabilească cu exactitate dacă acest lucru contravine legii”, a precizat Anca Sidonia Purdea, purtătorul de cuvînt al IPJ Cluj.

La ora 11.00 s-a prezentat la urne şi senatotul PSD Alexandu Cordoş, la sectia de votare 37 de pe strada Fîntînele din Cartierul Grigorescu. ‘’Am mers la vot cu speranţa că cetăţenii României vor înţelege importanţa acestui referendum. Am votat pentru normalitatea zilei de mîine şi pentru redarea demnităţii poporului român şi a cetăţenilor săi’’, a spus Cordoş.

Deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu, a votat la secţia de votare de la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură din Dej, la ora 8,20. ‘’Am ţinut să merg la vot şi să votez DA pentru a da ţării mai mult echilibru, normalitate şi pentru a aduce ţării politici economice, sociale şi de sănătate adecvate pentru poporul român.

Bolnavii psihic de la Borşa au cerut să-şi exprime opţiunea electorală
Printre cei care şi-au exprimat opţiunea electorală au fost şi o parte dintre bolnavii psihic cronici, internaţi la Spitalul de Boli Psihice Cronice din Borşa. După ce au aflat că pot vota, 41 de persoane de aici au solicitat urna mobilă.

Potrivit directorului unităţii medicale, Ana Jucan, aici sînt internaţi 197 de bolnavi. Potrivit Anei Jucan, 100 dintre bolnavii internaţi au dreptul, potrivit legii, de a-şi exprima opţiunea electorală, restul fiind puşi sub interdicţie în baza unor hotărîri judecătoreşti, sau apar ca  alienaţi sau debili mintal.

“În urma prezentării condiţiilor cu privire la exercitarea dreptului de vot, 41 dintre pacienţi au cerut să li se creeze condiţii pentru a vota.

Există cazuri cu schizofrenie care au discernămînt. Vă pot da asigurări că cei puşi sub interdicţie nu au votat. Şi-au exprimat dreptul de vot doar bolnavii care pot vota, cum ar fi alcoolicii sau cei cu alte boli mai puţin grave”, a declarat pentru Făclia Ana Jucan, Directoarea Spitalului de Boli Psihice Cronice din Borşa.

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa a fost înfiinţat în anul 1957, are un număr de 215 paturi şi este situat la 38 km de Cluj-Napoca, în localitatea Borşa.

Pe parcursul procesului electoral de ieri nu au lipsit însă incidentele. Astfel, Biroul Electoral Judeţean Cluj a trebuit să soluţioneze zeci de reclamaţii legate de diverse abateri în procesul de vot.

PSD Cluj a adresat o sesizare Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Cluj privind acţiunile ilegale întreprinse, sîmbătă, de şeful Postului de Poliţie din comuna Măguri-Răcătău, în scopul determinării cetăţenilor să nu se prezinte la urne la referendum. Liderul social-democrat arată în sesizarea sa că ‘’din informaţiile primite de la cetăţeni ai comunei Măguri-Răcătău, judeţul Cluj, şeful Postului de Poliţie, domnul Mureşan Marin, a desfăşurat, în 28 iulie, în întreaga comună, o acţiune din casă în casă, prin care a îndemnat cetăţenii să nu îşi exercite dreptul de a vota la referendumul organizat în data de 29 iulie, lucru ce contravine legii’. Remus Lăpuşan solicită, în context, măsuri ferme din partea IJP faţă de această situaţie ilegală.

Tot PSD Cluj a sesizat Biroul Electoral Judeţean Cluj cu privire la faptul că viceprimarul comunei Panticeu, Augustin Moldovan, care deţine un bar în satul Sărata, le-ar fi oferit alegătorilor băutură pentru a nu participa la vot. “Prin sesizarea înregistrată sub nr. 47/27.07.2012, domnul Remus Lăpuşan – preşedinte al filialei PSD Cluj, învederează următoarea situaţie de fapt: din informaţiile primite de la cetăţeni ai satului Sărata, comuna Panticeu, judeţul Cluj, se sesizează faptul că în localitatea Sărata, la barul administrat de către actualul viceprimar al comunei, domnul Augustin Moldovan, se oferă băutură pentru ca alegătorii să nu participe la vot, lucru ce contravine legii”, se arată în sesizare. Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lîngă Judecătoria Dej.

O altă sesizare a PSD a vizat-o pe Minodora Luca, primarul comunei Băişoara. Social democraţii au reclamat că alegătorii din comuna Băişoara au fost ameninţaţi de primarul comunei să nu meargă la vot. “Din informaţiile primite de la cetăţeni ai comunei Băişoara, rezultă că doamna Luca Minodora, primar în funcţie al comunei Băişoara, ameninţă locuitorii să nu participe la Referendumul pentru demiterea preşedintelui României, organizat în data de 29 iulie, lucru ce contravine ordinii de drept”, se arată în documentul remis de BEJ Cluj.

Şi în zona Huedinului au fost reclamaţii. Mai mulţi cetăţeni au semnalat faptul că Emil Borza, preşedintele secţiei de votare 256, a încercat să convingă cetăţenii să nu meargă la vot.

PDL a participat la referendum, însă numai cu reclamaţii
Cu toate că au boicotat referendumul, democrat liberalii au făcut mai multe reclamaţii cu privire la modul de desfăşurare a referendumului.

Preşedintele PDL, Daniel Buda, a anunţat că a sesizat Biroul Electoral Judeţean şi Parchetul despre faptul că primarul Comunei Sînpaul, Ovidiu Colceriu, i-a îndemnat pe locuitorii comunei să meargă la vot, promiţîndu-le că dacă fac acest lucru vor beneficia de ajutorul şi bunăvoinţa lui. Primarul Emil Boc a spus că ceea ce a făcut primarul comunei Sînpaul, Ovidiu Colceriu este de neiertat. “Ceea ce avem la Sînpaul este un caz de manual de mită electorală. Ceea ce a făcut primarul de acolo, poate fi folosit ca uz practic. Demonstrează încă o dată ceea ce USL poate. Reprezintă sloganul “Hoţul strigă hoţul. Sînt convins că şi ceilalţi primari folosesc alte tehnici, dar nu au fost la fel de fraieri ca să dea acest lucru în scris”, a declarat Emil Boc. El a adăugat că cel mai grav lucru în acest caz este că se utilizează ştampila unei instituţii a statului pentru a avantaja sau a dezavantaja pe cineva, iar acest lucru este un abuz electoral. Contactat, primarul din Sînpaul a spus că nu se face vinovat de nimic pentru că nu a promis nimic material.

Primarul Emil Boc a anunţat, de asemenea, că a sesizat Biroul Electoral Judeţean şi Poliţia după ce persoane necunoscute au amplasat în cutiile poştale scrisori false în numele primarului prin care clujenii erau îndemnaţi să participe la referendum. El a spus că acţiunea a fost făcută de USL, precizînd că acest demers arată încă o dată disperarea USL-ului de a utiliza orice mijloace ilegale pentru a-şi susţine demersul loviturii de stat din România. ‘’Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, condamnă dur gestul USL Cluj de a împînzi cutiile poştale din tot oraşul cu o scrisoare falsă în numele primarului  prin care clujenii sînt îndemnaţi să participe la referendumul de  duminică 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Pentru toate aceste demersuri ilegale promovate de către USL, primarul Emil Boc va depune o sesizare la Biroul Electoral Judeţean Cluj şi va solicita organelor abilitate identificarea şi tragerea la răspundere a celor care au distribuit informaţii  false în numele primarului’’, a spus Boc.
C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.