Problemele de la Turda şi Cîmpia Turzii, aduse de Cordoş pe masa miniştrilor de resort

Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş cere responsabililor din Guvern să ia măsuri pentru soluţionarea mai multor probleme grave cu care se confruntă locuitorii din zona Turda şi Cîmpia Turzii.

Una dintre problemele majore este legată, în opinia lui Cordoş, de mediu. În acest sens, social democratul solicită ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, să trimită o comisie de specialitate care să încerce, cordosîmpreună cu autorităţile locale şi judeţene, să stabilească măsuri concrete de reabilitare a zonei.

“Zona Turda, afectată de numeroase probleme de mediu, a făcut obiectul multor întrebări şi interpelări pe care le-am adresat Ministerului Mediului în ultimii ani. Avînd în vedere consecinţele negative pe care poluarea mediului înconjurător le-ar putea avea asupra calităţii vieţii şi a sănătăţii locuitorilor din zonă, revin, stimată doamnă ministru, la solicitarea de a dispune cu prioritate deplasarea unei comisii de specialitate care să încerce, împreună cu autorităţile locale şi judeţene, să stabilească măsuri concrete de reabilitare a zonei. De asemenea vă rog să îmi comunicaţi care sînt proiectele de mediu în derulare în această zonă’’, cere Cordoş ministrului de resort.

Principala problemă de mediu la Turda e reprezentată de fostele uzine chimice. Acestea reprezintă un adevărat focar de poluare pentru acest oraş. După ce fabrica a fost abandonată, tone de substanţe periculoase au rămas la îndemîna localnicilor şi sînt împrăştiate prin Turda. O mare firmă privată şi-a asumat decontaminarea pe o sumă 70 de milioane de euro, însă procesul nu a fost dus la capăt.

O altă problemnă pe care o semnalează Cordoş responsabililor din Guvern o reprezintă situaţia de la Combinatul Mechel Cîmpia Turzii. În acest sens, senatorul clujean îi cere ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să prezinte ce măsuri are pentru diminuarea efectelor determinate de eventuala închidere a combinatului.

‘’Grupul rus Mechel a anunţat că a vîndut pentru 230 de lei, circa 52 de euro, cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România. Deşi Mechel şi-a anunţat intenţiile de vînzare încă din toamna anului trecut, din cauza pieţei dificile şi a cererii mult sub producţie, suma rămîne discutabilă, în condiţiile în care septembrie Mechel cerea 150 milioane de dolari pentru cele patru capacităţi de producţie din România. Nu trebuie neglijat faptul că banii care se pot obţine doar din distrugerea acestor combinate – practică veche în România – este de ordinul zecilor de milioane de euro. La Mechel Cîmpia Turzii – care altădată se numea Industria Sîrmei – lucrau peste 10.000 de oameni şi exporta produse din China pînă în Statele Unite. În 2012 Mechel a redus producţia şi forţa de muncă la Cîmpia Turzii, justificînd cererea redusă pentru produsele combinatului.

În luna iunie 2012, Mechel a dispus concedierea colectivă, în trei etape, a 800 de angajaţi, crescînd astfel numărul celor cîtorva mii de disponibilizaţi din ultimii ani de la această unitate’’, explică social democratul clujean. În acest context, Cordoş îi cere lui Vosganian să comunice dacă instituţiile statului s-au sesizat cu privire la situaţia de la Cîmpia Turzii, ce modalităţi concrete are ministerul Economiei pentru reinserţia personalului disponibilizat şi dacă există strategii pentru relansarea economică a zonei Turda- Cîmpia Turzii.

O altă problemă pe care o semnaleaază Cordoş e legată de transparenţa cu care s-au alocat bani la Turda de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În acest sens, Cordoş doreşte să afle de la ministru Liviu Dragnea cîţi bani a alocat ministerul pe care îl conduce pentru localitatea Turda, în anii 2010, 2011 şi 2012 şi pentru ce obiective. ‘’Investiţiile în judeţul Cluj s-au caracterizat, în perioada guvernării PDL, prin lipsă de transparenţă. Mai mult decît atît, termenele de finalizare pentru proiectele în care s-a investit nu sînt cunoscute de comunitate şi, prin urmare, oamenii simt că se trenează  rezolvarea problemelor comunităţii, dar nu ştiu pe banii şi pe timpul cui. Susţin fără rezerve continuarea proiectelor demarate, însă mi se pare esenţial ca acestea să poată fi urmărite şi controlate de către cetăţeni.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.