Prima ediţie a Festivalului “Culorile Clujului”, un succes de public binemeritat

Peste 7.000 de clujeni au participat la cele 60 de evenimente culturale care s-au desfăşurat la prima ediţie a Festivalului “Culorile Clujului/Colours of Cluj”, între 1 şi 4 august.

Evenimentul cel mai atractiv, cu peste 2.000 de participanţi, a fost “Noaptea albă la Grădina Botanică”. Sîmbătă, prestigioasa instituţie de cercetare ştiinţifică a Universităţii “Babeş-Bolyai” a avut cel mai numeros public dintr-o zi de vizită din ultimii ani. Clujenii au răspuns invitaţiei de a afla lucruri mai puţin cunoscute despre plantele rare din Grădina Botanică şi de a participa la concerte simfonice şi lirice susţinute de cunoscuţi artişti, precum şi de alese momente coregrafice.

La atelierele pentru vîrstnici şi copii organizate în Parcul “Simion Bărnuţiu”, timp de trei zile, au venit cu interes peste 1.500 de persoane. Manifestările din Piaţa Unirii şi de pe Bulevardul Eroilor, competiţia “Treasure Hunt” cu indicii colorate, proiecţiile video interactive “Casa care dansează/Dancing House”, realizate de regizorul şi compozitorul austriac Klaus Obermaier, precum şi “Bătaia cu culori”, de duminică, au adus în inima oraşului mii de clujeni.

Festivalul “Culorile Clujului/Colours of Cluj” a fost organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană şi Asociaţia SHIFT- Transilvania Art Group.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.