Preşedintele Senatului român, Crin Antonescu, a venit la Londra cu un mesaj puternic

politics.co.uk

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, le-a cerut politicienilor britanici să-i conteste pe “populiştii fără scrupule” în ceea ce priveşte imigraţia. Apelul vine înaintea unei reuniuni importante cu vicepremierul Nick Clegg. Într-un articol pentru politics.co.uk, Crin Antonescu a avertizat că o relaţie reciproc avantajoasă între România şi Marea Britanie a fost pusă în pericol de retorica feroce creată în jurul încetării restricţiilor pe piaţa muncii la sfîrşitul acestui an.

“Ca istoric, sînt pe deplin conştient că, în vremuri de criză economică, oamenii, speriaţi de situaţia lor precară, sînt fericiţi să găsească un ţap ispăşitor responsabil pentru situaţia lor. Au existat întotdeauna politicieni populişti fericiţi să profite de temerile oamenilor pentru cîştigul electoral. Sînt întristat că în Europa secolului al XXI-lea, şi în special în Marea Britanie, se întîmplă în continuare astfel.

În 2007, atunci cînd România a aderat la UE, am fost de acord, fără tragere de inimă, să amînăm punerea în aplicare a celei de-a patra libertăţi fundamentale a UE – dreptul de a trăi, munci şi de a învăţa oriunde în UE – pînă în 2014. Prin urmare, sîntem frustraţi şi jigniţi că unii sugerează în prezent că aceste restricţii ar trebui să fie menţinute pentru a opri un tsunami imaginar de infractori needucaţi şi nespălaţi să îmbrăţişeze civilizaţia.

Realitatea este că acest lucru este foarte puţin probabil să se întîmple. Istoric vorbind, europenii sînt reticenţi să se mute în altă ţară. Majoritatea nu se mută departe de locul lor de naştere. Într-adevăr, oamenii din oraşele britanice, atît de iubiţi de către Nigel Farage, ar trebui să se întrebe cît de mulţi oameni din şcoala lor i-au călcat pe urme lui Dick Whittington şi s-au dus să îşi caute norocul pe străzile din Londra. Răspunsul va fi: nu atît de mulţi.

Marea Britanie nu a fost istoric destinaţia preferată a românilor. Franţa, Italia şi Spania sînt mai atractive, datorită legăturilor istorice şi culturale. Prin urmare, nu este surprinzător că un recent Sondaj Gallup România indica că doar 1% dintre români caută în mod activ de lucru în Marea Britanie pentru 2013 sau 2014. De asemenea, doar 4,6% dintre români au numit Regatul Unit drept prima lor destinaţie pentru mutarea într-o ţară UE.

Majoritatea românilor care vin în Marea Britanie sînt gata să lucreze. Ei sînt în principal tineri şi educaţi, atraşi cu precădere de Londra, de dinamismul perceput aici şi de disponibilitatea de oportunităţi de carieră. Marea Britanie este cunoscută drept loc în care oamenii sînt recompensaţi pentru munca grea. Ei doresc să se realizeze, să cîştige experienţă, iar majoritatea doresc să se întoarcă acasă pentru a construi o Românie de succes. Cînd vor fi acasă, experienţa lor pozitivă din Regatul Unit va face ca Marea Britanie să fie prima lor alegere ca partener comercial. Se crează astfel un cerc virtuos în beneficiul tuturor.

În prezent există 100.000 de români care trăiesc în Marea Britanie. Cei mai mulţi au sub 35 de ani. Optzeci şi cinci la sută sînt angajaţi. Este cea mai mare rata de angajare a vreunei naţionalităţi în Marea Britanie. Aproape 40% au o diplomă universitară – din nou cel mai mare procent dintre toţi străinii. Există peste 4.000 de medici şi de asistente medicale din România care lucrează în sistemul naţional de sănătate (NHS). Să lămurim lucrurile: românii au o contribuţie netă substanţială la economia Marii Britanii. Ei plătesc mai mult decît ar fi cota echitabilă. Revenind la comerţ, schimburile bilaterale dintre ţările noastre au crescut cu 7,2% în 2012. Comerţul este în creştere, în pofida situaţiei economice dificile. Există în mod clar mai mult potenţial de creştere. Comunitatea de afaceri recunoaşte acest lucru. Vă amintiţi de protestele recente privind vizele de studii pentru brazilieni? Introducerea de controale mai stricte pentru studenţii şi absolvenţii români ar fi o greşeală de PR similară pentru Marea Britanie.

Este timpul ca mainstream-ul politic din Marea Britanie să conteste pe faţă dauna xenofobă provocată de populiştii fără scrupule. Este timpul ca acesta să explice britanicilor beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie şi vice-versa”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.