Preşedintele Republicii Moldova a rugat OSCE să scoată din Transnistria trupele pacificatorilor ruşi

 Nezavisimaia Gazeta

Secretarul general al OCSE, Lamberto Zannier, a efectuat o vizită la Tiraspol, unde s-a întîlnit cu liderul transnistrean Evgheni Şevciuk, cu care a discutat despre misiunea pacificatorilor ruşi pe Nistru.

În ajun, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a spus lui Zannier că această misiune a devenit demult inutilă şi chiar periculoasă.

Secretarul general al OSCE s-a deplasat mai întîi la Chişinău, unde a discutat despre soluţionarea conflictului transnistrean, după care a mers la Tiraspol, care a devenit mai deschis după schimbarea liderului regiunii separatiste. Zannier a remarcat, într-o conferinţă de presă la Chişinău, un progres în dialogul privind reglementarea conflictului, dat de atingerea unui acord cu privire la principiile şi procedurile negocierilor. Preşedintele Republicii Moldova a fost de acord că în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol se remarcă o tendinţă de ameliorare, dar i-a atras atenţia oficialului european asupra necesităţii transformării misiunii de pacificare în una civilă.

Timofti a spus că procesul de pacificare, la care participă Rusia, s-a epuizat şi a devenit periculos, amintind de cazul din ianuarie, cînd un militar rus l-a împuşcat pe un şofer moldovean care nu s-a oprit la postul de control.

Serviciul de presă al guvernului de la Chişinău a menţionat că Zannier “a fost de acord că, la ora actuală, este tot mai puţină nevoie de prezenta unor forţe armate în zona de securitate de pe Nistru” (unde au avut loc în trecut lupte). El şi-a mai exprimat speranţa că rolul Uniunii Europene în soluţionarea conflictului va creşte şi a reliefat importanţa măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Secretarul general al OSCE a fost de părere că, în 2013, cînd Ucraina va prelua preşedinţia organizaţiei, aceasta va juca un rol important în căutarea soluţiilor pentru reîntregirea Republicii Moldova.

Diplomaţia de la Kiev a anunţat, la rîndul său, că “poziţia ucraineană constă în menţinerea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova cu asigurarea concomitentă a drepturilor speciale regiunii transnistrene”. Anterior şi preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a promis că ţara sa va avea o contribuţie însemnată la reglementarea transnistreană, dar în privinţa schimbării formatului misiunii de pacificare, Ucraina preferă să nu se grăbească, în ciuda insistenţelor Chişinăului.

Reformarea misiunii de pacificare este dificilă, întrucît ea este dorită de Chişinău şi OSCE, dar nu şi de Rusia. Tocmai din acest motiv Tiraspolul refuză să discute problema la negocierile în format 5+2 (Chişinăul şi Tiraspolul ca părţi implicate, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori şi SUA şi UE ca observatori).

Şevciuk are o misiune grea – regiunea este finanţată de Rusia, în plus există şi o prezenţă militară rusească. Liderul transnistrean îşi poate permite să facă doar paşi în apropierea de Republica Moldova în sfera socială şi în economie, dar nu se va decide să unifice legislaţia regională cu cea a Republicii Moldova, întrucît asta nu-i va plăcea Rusiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut