Premieri 2012 : Clubul Sportiv VOINŢA Cluj

Toţi oamenii preşedintelui

Gheorghe Căpraru, preşedintele clubului, ştie să-şi respecte şi să-şi onoreze, antrenorii, sportivii, colegii, reprezentanţii presei, nimeni nu este uitat, un gest făcut de ani buni deja, un gest care este şi rămîne memorabil. Şi asta deoarece fiecare gală VOINŢA ne-a prilejuit şi ne prilejuieşte nu numai rememorarea rezultatelor, ci şi întîlniri cu antrenori şi sportivi de excepţie, fiecare gală în parte a adus ceva nou. Nou pentru 2012 de exemplu, este reînfiinţarea secţiei de tenis de masă (prima perioadă a secţiei este 1969 – 1973, antrenor Gheorghe Cobârzan), o surpriză neaşteptată, îmbucurătoare pentru noi, pentru mişcarea sportivă clujeană, dar şi pentru cea naţională. Secţia apare într-uun context vitreg pentru sportul românesc, de mare instabilitate material – financiară. Cu toate acestea, VOINŢA Cluj reuşeşte şi reuşeşte într-un moment în care puţini credeau că mai este posibilă o reînfiinţare !

Nu întîmplător am ales acest titlu emblematic, Toţi oamenii preşedinteluiCorneliu Petrescu/preşedintele Colegiului Director -, pentru că rezultatele obţinute în cei 61 de ani de neîntreruptă activitate, nu ar fi fost posibile fără implicarea de ansamblu a cooperaţiei, trecut şi prezent care obligă, trecut şi pezent la baza căruia stau seriozitatea, pasiunea, munca, dorinţa de a fi cel mai bun, fair-play-ul nu în ultimul rînd.

VOINŢA 2012 înseamnă, în cifre, un loc 5 la Campionatele Mondiale (karate tradiţional), patru medalii la Campionatele Europene (0 – 3 – 1), opt locuri 1 în diferite competiţii internaţionale, 30 de medalii în campionatele naţionale (16 – 12 – 2), alte 40 de locuri 1 – 5 în diferite concursuri interne, un palmares bun, care menţine Clubul sportiv VOINŢA în atenţia tuturor, specialişti sau nu. Sînt însă convins, lucru subliniat şi în luările de cuvînt, că o susţinere financiară un pic mai bună ar fi dus la mult mai multe participări naţionale şi internaţionale, la un număr sporit de locuri pe podium sau locuri în apropierea podiumului de premiere. Cu toată acestă mare lipsă, VOINŢA are rezultate meritorii, are antrenori şi sportivi reprezentativi, are resurse pentru o nouă secţie, putem afirma că 2012 a fost un an peste aşteptări, un an bun spre foarte bun.

Laureaţii 2012…

Box (antrenor Hercz Iosif) : Alexandru Macingo (aur la naţionale; şase locuri 1 în concursurile internaţionale : Trieste, Berek Kupa şi Memorialul ‘Horvath Geza’, Cupa Univers, Zilele Clujului, Cupa ‘Gelu Voievod’), şapte locuri 1 în concursuri interne cum sînt Memorialul Cerchez, Memorialul Ioan Botezan, cupele CSM Bistriţa sau CSM Sibiu,…), Mihnea Constantinescu (un loc 5 la Naţionale, un loc 1 în Cupa Univers România/Cluj, locul 1 în Cupa Unirii/Alba Iulia)

Ciclism (antrenor Emil Căprar Părău) : Kiss Roland (ciclism bike trial şi MTB cross – country; au Naţional; locul 1 la Cupa Miskolcs, două locuri 2 şi un loc 3 în Colibiţa Bike Fest, respectiv Trial Jam Oradea), Radu Olosutean (seniori; argint Naţional), Iulian Zaharia (juniori; aur Naţional), Nicolae Zaharia (juniori; argint la CN; un loc 2 şi un loc 3 la Cupa Iaşului, respectiv Trial Jam Oradea), Horea Sabău (juniori; medalia de bronz la CN; un loc 3 la Colibiţa Bike Fest)

Karate tradiţional (antrenor Monika Buduşan) : Adriana Negru /un loc 5 la CM de la Lodz; 2 medalii de argint la CE de la Spala/Polonia; argint la CN), Andreea Boie (junioare; argitn şi bronz la Europene; aur la CN), Vlad Mateiu (juniori; bronz şi un loc 4 la CN)

Orientare sportivă (antrenor Pavel Gligor) : Pavel Gligor (seniori; argint la CN; două locuri 1, un loc 2 şi un loc 4 în concursurile interene Cupa Busola de Aur/CJ/Cupa Inmemoriam, Cupa Zalău), Prezensky Tamas (tineret; un loc 22 la CE; cinci medalii la CN : 4 – 1 – 0; cinci locuri 1 şi două locuri 2 în concursurile interne Cupa Primăverii, Busola de Aur, Transilvania Openb, …), Szabolcs Gyorgy (tineret; trei medalii de argint la CN; un loc 4 în Cupa primăverii), Prezensky Gabor (juniori; un loc 18 şi un loc 45 la Europene; 7 medalii CN : 5 – 2 – 0; locuri 1 în Cupa Primăverii, Busola de Aur, …), Bogya Gergely (juniori; un loc 18 şi un loc 44 în CE; 5 medalii naţionale 3 – 2 – 0; patru locuri 1, un loc 2 şi un loc 3 în diverse competiţii interne).

O zi ca cea de marţi, 4 decembrie, nu se uită deloc. Nu se uită pentru întîlnirile avute, pentru atmosfera creată, pentru bucuriile aduse celor laureaţi şi nu numai lor. Mulţumim VOINŢA Cluj ! Mulţumim Gheorghe Căpraru !

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.