Poştaşi cu cagule au pichetat Prefectura Cluj

PostaÎn jur de 100 de angajaţi ai Poştei Române, mulţi dintre ei purtînd cagule sau măşti medicinale, au protestat joi în faţa Prefecturii Cluj împotriva intenţiei de privatizare a Poştei.

Condiţii de muncă decente”, “NU proiectului de restructurare a CNPR, făcut în staţia de metrrou” sau “Soparea desfiinţării de subunităţi poştale” se putea citi pe pancartele protestatarilor, care scandau, acompaniaţi de vuvuzele, “Hoţii”, “Demisia” (cu trimitere la conducerea Poştei) sau deja celebrul slogan “Goarna este brand de ţară, nu lăsaţi poşta să moară”.

Nemulţumiri pe toate planurile

Pichetarea a fost organizată de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, care a protestat împotriva încălcării drepurilor angajaţilor, a restructurării companiei şi a intenţiei de privatizare a Poştei. Printre nemulţumirile sindicaliştilor figurează faptul că nu mai există angajaţi înlocuitori pentru concediile de odihnă, că nu se plătesc orele suplimentare pentru conducatorii auto din locurile de muncă cu deficit de personal, că acordarea claselor de salarizare se face numai după interventii scrise ale sindicatului, că nu se mai acordă echipamente de lucru şi materiale igienico-sanitare, sau că salariaţii cumpară din bani proprii consumabile.

Referitor la restructurarea Poştei, angajaţii reproşează desfiinţarea de oficii poştale în mediul urban şi ghişee poştale în mediul rural, neîncheierea de contracte care să aducă venituri companiei, precum şi lipsa de procupare a conducerii pentru a se face o retehnologizare a activităţilor din subunităţile care mai funcţionează. Sindicaliştii mai afirmă că prin această atitudine “actuala conducere vrea cu orice preţ sa scoată Poşta Română din piaţa serviciilor postale”.

Şi intenţia de privatizare a Poştei este criticată, sindicaliştii afirmînd că nu au exemple de state europene care să îşi fi privatizat operatorul naţional şi acest fapt să fi condus la o multumire a beneficiarilor de servicii, că încercările de privatizare din alte state nu au fost finalizate sau pentru că companiile poştale din alte state funcţionează cu mai mulţi salaiaţi decăt Poşta Română, în condiţiile unei populaţiii mai puţin numeroase. Sindicatele mai acuză numirea de conducători pe criterii politice, a căror “neregului financiare” au dus la actuala situaţie a companiei. Referindu-se la privatizare, şi nu nhjumai a Poştei, sindicaliştii mai spun că “şi salariaţii din Poşta Română ca şi mulţi cetăţeni din acestă ţară s-au săturat sa vadă experimente nereuşite pe vieţile şi familiile lor.”

Proteste similare celui din Cluj au avut loc în alte judeţe din ţară şi în Bucureşti, pentru perioada următoare fiind preconizată continuarea acţiunilor de protest.

Magyar Posta vrea să cumpere Poşta Română

Unul dintre exemplele date de sindicalişti privind funcţionarea unei companii poştale naţionale este cel al Ungariei, care are o populaţie mult inferioară numeric celei din România, dar unde Poşta are 33.000 de angajaţi (faţă de 32.000 în România) şi unde nici măcar nu se pune problema privatizării Poştei.

De remarcat faptul că la două zile după ce Guvernul României a publicat, la începutul acestei săptămîni, anunţul de privatizare al Poştei Române, compania ungară de stat Magyar Posta a anuntat că este interesată de privatizarea Poştei Române.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.