Posibilitatea escaladării conflictului transnistrean

Agerpres

Probabilitatea provocării unui nou conflict armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv cu implicarea forţelor militare ruse, este din ce în ce mai mare în urma ultimelor evoluţii din stînga Nistrului, susţine un grup de experţi de la Chişinău, care a prezentat o declaraţie în acest sens. De asemenea, autorităţile Republicii Moldova se declară îngrijorate de situaţia din stînga Nistrului şi confirmă că există provocări, care ar avea legătură cu apropiatul summit al Parteneriatului Estic, la care Republica Moldova ar urma să parafeze acordul de asociere cu UE.

În declaraţia prezentată, grupul de experţi binecunoscuţi de la Chişinău a menţionat că în procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE, Moscova întreprinde tot mai multe acţiuni pentru a destabiliza situaţia din această ţară şi de a anexa regiunea transnistreană, controlată de un regim separatist pro-rus. În acest sens, experţii au menţionat mai multe vizite scandaloase ale unor oficiali ruşi la Tiraspol şi la Chişinău, decizia autorităţilor transnistrene de a muta sediul Sovietului Suprem (legislativul) la Tighina (Bender), oraş situat în dreapta Nistrului, dar şi semnarea de către liderul separatist Evgheni Şevciuk a unei legi privind “frontiera de stat”, care include în componenţa aşa-numitei Republici Moldoveneşti Nistrene şi satul Varniţa, situat în dreapta Nistrului.

“Cert este că, pe măsura apropierii Summitului UE de la Vilnius, sporeşte riscul de provocări intenţionate a confruntărilor în zona de securitate în scopul compromiterii perspectivei europene a Republicii Moldova”, se menţionează în declaraţie, ai cărei autori consideră că se urmăreşte “provocarea unui conflict armat cu implicarea unităţilor militare ale Federaţiei Ruse, conform precedentului din 1992”.

Experţii compară situaţia actuală din regiunea transnistreană cu cea din Georgia din anul 2008, cînd Federaţia Rusă a atacat acest stat. “Există potenţial pentru operaţiuni care ar putea fi privite ca întoarcerea într-o fază fierbinte a conflictului, aplicate şi în alte zone, precum Georgia în 2008”, a declarat Viorel Cibotaru, expert în probleme de securitate, care consideră că în cazul unui conflict armat operaţiunile nu vor mai fi desfăşurate doar pe malurile Nistrului, aşa cum a fost în 1992, ci pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

Experţii au criticat şi lipsa de reacţie adecvată din partea Chişinăului, iar analistul Igor Boţan a menţionat că unica soluţie de reglementare a conflictului transnistrean este europenizarea şi modernizarea Republicii Moldova, iar crizele politice de la Chişinău nu contribuie decît la destabilizarea situaţiei.

Autorităţile de la Chişinău se declară şi ele îngrijorate de situaţia din stînga Nistrului. Această chestiune a fost analizată luni şi la o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, iar preşedintele Nicolae Timofti a declarat presei că a discutat ultimele evoluţii şi cu omologul său ucrainean Victor Ianukovici, a cărui ţară deţine preşedinţia OSCE. Nicolae Timofti a fost de acord cu ideea că aceste provocări au legătură cu apropierea Republicii Moldova de UE şi a sugerat voalat că Federaţia Rusă ar fi interesată de destabilizarea situaţiei în regiunea transnistreană.

Republica Moldova se confruntă cu o mişcare secesionistă în estul ţării încă din anul 1990, înainte de a-şi proclama independenţa. În martie 1992 a izbucnit şi un conflict armat, care s-a încheiat în luna iulie, în urmă semnării unui acord între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, care susţine de facto, inclusiv financiar, regimul din stînga Nistrului, regiune în care mai sînt depozitate aproximativ 30.000 de tone de muniţie militară rusă şi în care se află şi un contingent militar rus.

În anul 2005 a fost instituit un format internaţional de negocieri (formatul 5+2), la care pe lîngă Chişinău şi Tiraspol mai participă Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, iar Uniunea Europeană şi SUA ca observatori. Negocierile însă au fost întrerupte la începutul anului 2006 şi reluate abia la sfîrşitul lui 2011, dar deocamdată fără a se înregistra rezultate semnificative.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.