Expoziţie aniversară la Galeria FREZIA din Dej: Tapiserie de Cela Neamţu

Inaugurată la 13 iulie 1998, cu expoziţia maestrului Teodor Botiş, Galeria „Frezia” din Dej şi-a sărbătorit, joi, 12 iulie, cei 14 ani de existenţă prin vernisarea expoziţiei de tapiserie „Fereastra timpului meu” de Cela Neamţu.

Simbol al deschiderii spre lume şi, în acelaşi timp, spre interior, fereastra ca „ochi ce reflectă lumea” este şi locul epifaniei, al apariţiei regilor, reginelor, sfinţilor şi a divinităţii. Un spaţiu prin care pătrunde „lumina spirituală”, „lumina cunoaşterii”, acea lumină primordială ce se identifică cu Logosul. Şi, în mod firesc, mesajul transmis de artistă este unul al speranţei şi încrederii în perenitatea vieţii, deoarece ”în lumină se află un Dumnezeu îndurător şi bun”.

Eveniment de excepţie în viaţa Galeriei „Frezia”, dar şi al oraşului Dej, vernisarea expoziţiei Cela Neamţu s-a bucurat, alături de un public numeros, de prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, plasticienilor Costin Neamţu, Teodor Botiş, Manuela Botiş, deputatului Cornel Itu, primarului Costan Morar, viceprimarului Aurelian Mureşan, a doamnei dr. Livia Drăgoi şi părintelui Ioan Bizău. Despre artistă şi creaţia ei au vorbit prof. Ioan Mureşan, criticul Negoiţă Lăptoiu, episcopul Vasile Someşanul şi pictorul Teodor Botiş.

Un moment deosebit l-a constituit înmînarea unor „Diplome de excelenţă” soţilor Cela şi Costin Neamţu, din partea Patriarhiei, pentru merituoasa lor activitate şi implicarea lor în activităţile caritabile patronate de Biserica Ortodoxă Română. Diplomele au fost înmînate de preotul protopop Teofil Herineanu. Şi, pentru că momentul a fost unul aniversar, publicul, împreună cu patru voci tinere de seminarişti, a urat din tot sufletul şi cu deplină bucurie, „La mulţi ani” artistei. La mulţi ani Cela Neamţu, „marea doamnă a tapiseriei româneşti”! La mulţi ani Galeria „Frezia”! La mulţi ani şi maestrului Teodor Botiş, care pe 20 iulie îşi va aniversa ziua de naştere.

Cela Neamţu (n. 16 iulie 1941, în localitatea Piciorul Lupului, judeţul Iaşi) este absolventă a Institutului “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Arta textilă, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, din 1970, iar din 1990, membru corespondent al E.T.N. (European Textile Network). Tot în 1990 este aleasă membră a I.T.N.E.T. (International Textile Network). Începînd cu 1969, este prezentă în cadrul unor expoziţii personale pe simezele celor mai importante galerii din ţară şi din străinătate: Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Craiova, Buzău, Bîrlad, Vaslui, Galaţi, Brăila; Düsseldorf, Velbert, Hilden, Bad Oyenhausen (Germania); Roma (Italia), Ashkelon, Tel-Aviv (Israel); Soissons (Franţa); Sofia (Bulgaria); New York, Washington D.C. ( SUA), Cork (Irlanda).

De asemenea, participă la numeroase expoziţii de artă românească în străinătate (Olanda, Polonia, Turcia, Anglia, Franţa, Grecia, Austria, Italia, Ungaria, Cehia, Rusia, Bulgaria, Australia, Germania, Belgia, Canada, SUA etc.), precum şi la prestigioase concursuri şi festivaluri internaţionale: al 23-lea Festival de Artă Decorativă, Bronsgrove (Anglia); Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt (Germania); Bienala Internaţională de Miniaturi Textile din Hanovra (Germania); Bienala Internaţională de Miniaturi Textile, Tilburg (Olanda); Trienala Internaţională de tapiserie din Lodz (Polonia); Bienala Internaţională de Tapiserie din Lausanne (Elveţia); Trienala Internaţională de Tapiserie din Lodz (Polonia); Trienala Internaţională de Tapiserie din Tournai (Belgia); Trienala Internaţională de Miniaturi Textile din Angers (Franţa); Trienala Internaţională de Tapiserie din Bucureşti; Expoziţia Internaţională Virtuală I .T. N. E. T., Alaska (SUA); Bienala Internaţională de Flamuri, Szombathelyi (Ungaria); Salonul Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217, Grand Palais, Paris.

De-a lungul anilor, prodigioasa activitate a artistei a fost onorată cu numeroase premii şi distincţii, precum: Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru prototip (1974); Premiul II pentru Tapiserie oferit de Ministerul Culturii (1978); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Tapiserie (1984); Diplomă de Onoare la Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt, Germania (1986); Placheta la a 8-a Bienală Internaţională de Arte din Valparaiso, Chile (1987); Medalia Mihai Eminescu (2000); Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Comandor (2001); Premiul de Excelenţă din partea Patronatului Naţional Român (2005); Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217, Grand Palais, Paris (2006); Premiul “Vasile Pogor”oferit de Primăria oraşului Iaşi (2008); Premiul Academiei Române “ION ANDREESCU” pentru întreaga activitate (2011).

M. VAIDA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.