“Pisicuţa pe pian”

IMG_4683Un videoclip amuzant are ca personaj principal o pisicuţă plimbîndu-se pe clapele pianului şi “compunînd” astfel o melodie, asemeni pisicilor aristocrate. Sau poate memorăm cu inima o fetiţă drăgălaşă, cîntînd la pian piese la fel de drăgălaşe spre încîntarea familiei ori sînt doar pisicuţele dragi unei profesoare care se plimbă prin casă, în timp ce ea compune cîntece pentru copii.

Nimic din toate acestea, ori chiar toate acestea la un loc! “Pisicuţa pe pian” este titlul concertului coral susţinut miercuri, 19 iunie 2013, în sala festivă a Liceului de Muzică “Sigismund Toduţă”, de elevii claselor a II-a A şi C, dirijaţi de doamna profesoară Augusta Furda, alături de prof. Gloriana Feri – pian şi învăţătoarele Ramona Ignat şi Mariana Vălcan.

Ca într-o poveste, nu se mai ştie acum exact şi poate nici nu e relevant pe moment, cum s-a înfiripat ideea acestui concert, pentru că în spatele lui se află în primul rînd profesionalismul şi experienţa profesoarei de teorie şi solfegiu şi a dirijoarei de cor, acumulate de-a lungul unei cariere didactice de excepţie. În al doilea rînd, priceperea, de-a dreptul legendară, a profesoarei de a conduce paşii celor mici pe drumul anevoios al scris-cititului muzical, a permis liceului materializarea proiectului de succes numit Grădiniţa muzicală, aflat la finalul celui de-al şaselea an şi prin care instituţia îşi asigură pepiniera viitorilor şcolari-muzicieni. Nu în ultimul rînd, susţinerea, încurajările şi chiar provocările colegilor din catedră au fost nu o dată cele care au alimentat cu noi sugestii Muza.

Jucîndu-se cu sunetele şi cuvintele, ca într-un adevărat laborator experimental, ideile creatoare şi pedagogice ale Augustei Furda “au prins glas” odată cu evoluţia grădiniţei muzicale, iar rezultatul este o colecţie impresionantă de cîntece pentru copii, aduse din condei cu mult har, dragoste şi pasiune, avînd totodată la bază principiile pedagogiei muzicale fundamentate de distinşi profesori şi compozitori ca Aurel Ivăşcanu, Liviu Comes sau Dan Voiculescu, în acord cu concepţia pedagogică a autoarei. În creaţia muzicală destinată copiilor, dimensiunea expresiei artistice subsumează dezideratele pedagogice. Specialistul în educaţie muzicală va putea constata că toate piesele muzicale respectă condiţiile unui cîntec pentru copii: melodie expresivă, simplă, atractivă şi sugestivă în raport cu textul poetic; tematică variată, care circumscrie universul liric al copilăriei; ritmuri uşor de executat; versatilitatea prelucrării cîntecului (acompaniament, jucării muzicale, grupe etc.).

Desigur, cum era şi firesc, concertul a fost o reuşită, în care ropotele de aplauze ale publicului n-au contenit, răsplătind munca (sau joaca?), prezenţa scenică deosebită şi bucuria de a cînta a celor mici, dar şi talentul şi măiestria dirijorală şi componistică a doamnei profesoare Augusta Furda. Publicul a avut plăcerea de a se reîntoarce la copilărie prin intermediul celor 12 cîntece din program, în primă audiţie, care reprezintă doar o mică parte a creaţiei autoarei.

Ştim deja precis care este următorul pas pe care Augusta Furda trebuie să-l facă: publicarea cîntecelor. Astfel, repertoriul de cîntece pentru copii se va îmbogăţi cu piese valoroase, constituind un material didactic divers, original, versatil şi cu valenţe interdisciplinare, la îndemîna educatoarelor, învăţătoarelor şi profesorilor de muzică.

Hilda IACOB

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.