Peste 400 de medici clujeni au plecat să lucreze în străinătate în 2011

Un număr de 2841 de medici au solicitat colegiilor medicilor din întreaga ţară, în 2011, certificate profesionale curente pentru a putea pleca sa lucreze în străinătate – informează un comunicat al Colegiului Medicilor din România, remis presei.

Potrivit documentului citat, primele trei ţări alese ca destinaţii sînt Germania (unde au plecat 835 medici), Marea Britanie (unde au plecat 611 medici) şi Franţa (spre care s-au îndreptat 560 medici).

În ceea ce priveşte specializările, prima este medicina de familie/medicina generală, cu 843 medici plecaţi să lucreze în străinătate, iar a doua – chirurgia generală, cu 155 medici plecaţi să lucreze în străinătate.

Într-un clasament pe judeţe, Clujul se situează pe locul 2, cu 427 medici plecaţi să lucreze în străinătate, după Bucureşti, cu 733 medici. Pe locul trei se situează Timiş, cu 394 medici, urmat de Iaşi, cu 256, Constanţa – 91, Bihor – 85, Dolj – 85, Mureş – 80, Sibiu – 72, Braşov – 69, Arad – 57, Prahova – 41, Galaţi – 29, Satu Mare – 28, Buzău – 26, Suceava – 26, Argeş – 24, Vaslui – 22, Neamţ – 21, Hunedoara – 20, Vîlcea – 19, Alba – 18, Brăila – 17, Teleorman – 17, Gorj – 16, Maramureş – 15, Mehedinţi – 14, Dîmboviţa – 13, Botoşani – 12, Vrancea – 12, Olt – 9, Bacău – 8, Bistriţa – 8, Ilfov – 7, Giurgiu – 6, Caraş Severin – 5, Covasna – 5, Tulcea – 3, Călăraşi – 2, Harghita – 2 şi Sălaj – 2 medici plecaţi să lucreze în străinătate.

În 2010, numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate a fost de 2779 – se mai precizează în comunicatul CMR.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.