Peste 300 de copii şi tineri sprijiniţi prin a opta ediţie a Programului MOL – “Pot ajuta?”

Un număr de 318 copii şi tineri cu performanţe deosebite în sport şi artă vor fi susţinuţi financiar de MOL România, cu o sumă totală de 295.000 de lei, în cadrul celei de-a opta ediţii a Programului MOL „Pot ajuta?”, dedicat promovării tinerelor talente.

La cele trei categorii ale competiţiei din acest an, Sport, Artă şi 18+, au fost depuse 406 proiecte, juriile alocînd fondurile către cele mai bune 128 dintre acestea. Proiectele cîştigătoare provin din 21 de judeţe ale ţării, cea mai mare parte din Bucureşti, iar beneficiarii sînt 318 de copii şi tineri – a anunţat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Potrivit acestuia, juriul de arte a decis finanţarea a 33 de proiecte din totalul de 107 depuse, suma totală alocată fiind de 80.000 de lei. Pentru sport, membrii juriului au analizat 279 de candidaturi, împărţind fondul de sponsorizare de 165.000 de lei către 83 de cîştigători. Pentru categoria de vîrstă de peste 18 ani, suma totală disponibilă a fost de 50.000 de lei, alocată unui număr de 12 tineri talentaţi care au împlinit deja vîrsta de 18 ani şi au fost sprijiniţi prin Programul MOL – “Pot ajuta?” la ediţiile precedente.

Acest program contribuie nemijlocit şi la formarea viitorului tinerilor talentaţi. Participarea pianistei Alexandra Maria Zlătior, din Cluj-Napoca, la cursul de vară al Royal Conservatoire of Scotland, posibilă numai datorită sprijinului oferit de MOL România, o va ajuta pe tînăra artistă în a lua decizii foarte importante pentru viitorul studiilor sale” – declară András Imre, într-un comunicat remis, vineri, presei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.