Pe cărări de umor şi muzică la… ART!

DSC_0615   Un festival în toată puterea cuvîntului, la care creatorul său, scriitorul şi marele umorist Cornel Udrea, visează de ani buni şi pe care, împreună cu devotatul şi nepreţuitul său cerc de prieteni, a reuşit să-l materializeze. Găzduit de Galeria CASA ARTELOR a FundDSC_0753aţiei Culturale „Carpatica” – spaţiu consacrat de-acum pentru manifestări culturale frecventate de publicul ales al Clujului, graţie unui amfitrion care ştie ce şi cum să pună la cale, l-am numit pe arh. Ionel Vitoc – ART-ul a chemat „la start”: întîlniri şi dialoguri, literatură umoristică, muzică, grafică satirică, design absurd, caricatură, colecţii speciale, toate în prezentarea savuroasă a lui Cornel Udrea. Împreună cu Asociaţia Culturală „Interludis” – patronată de scriitorul, colecţionarul şi omul de spirit Daniel Prigoană – Cornel Udrea DSC_0780a imaginat un scenariu original, oferind „autografe pe suflet” celor care „iubesc muzica şi cuvîntul tipăriDSC_0713t, linia colorată aşternută pe pînză sau alte roade ale imaginaţiei cu har”. Aşa încît, spectatorii s-au întîlnit cu „Artişti dedicaţi, din stirpea celor care nu vînează gloria efemeră, ci vor să rămînă în conştiinţe”, au dialogat, au ascultat şi au învăţat „unii de la alţii parte din ceea ce trebuie pentru ca semnăturile pe suflet să dăinuie şi să certifice toate roadele culturale din pomul veşnic verde al cunoaşterii”, ca să-l cităm tot pe Cornel Udrea.
DSC_0810
Au desenat „geometrii muzicale”: mezzosoprana Lavinia Bocu şi cantautorii Emeric Imre, Magda Puskas şi Vasile Mardare.

Epigramistul Eugen Albu a întreţinut atmosfera cu o „şarjă” epigramatică de tot hazul, „catrene zîmbitoare” din care am reţinut cîteva mostre: „Chiar dacă-i mare sărăcia/ Propun ca totuşi să zîmbim/ Că şi mai rău n-o să ne fie/ Decît în caz că mai trăim” • „Rîsul e un sedativ/ Natural şi foarte-activ/ Dar cînd rîzi şi n-ai motive/ Ia şi alte sedative” • „Chiar de-mi atrag antipatia/ Susţin cu toată fermitatea/ Că nu-i stabil în România/ nimic ca instabilitatea” • „Sînt înglodat în datorii/ Îmi vin facturi de milioane/ N-am bani de haine la copii/ Iar soacra-şi pune silicoane” • „Nu-i doar conducător de ţară/ Ci-i scamator cum altu nu-i/ Că poate face să dispară/ Şi flota şi dosarul lui”.

Cu aceeaşi ocazie, au fost anunţate (şi înmînate) premiile primei ediţii a Concursului „Hilarion”, la care au participat 27 de concurenţi cu 379 epigrame, 257 de aforisme, 46 de fabule şi 20 de proze scurte. Campion absolut al concursului – clujeanul Ioan Gârda, care a cîştigat Premiul I la epigramă, respectiv la fabulă, adjudecîndu-şi şi Trofeul „Interludis”. La secţiunea aforisme a cîştigat Florian Abel din Urziceni, iar la proză scurtă – Ion Moraru din Galaţi. Trofeul „Cornel Udrea” i-a fost acordat lui Mihai Batog Bujeniţă din Iaşi.

Saloanele „Interludis” au oferit un veritabil festin vizual prin Expoziţia de caricatură – 40 de caricaturişti din 40 de ţări – Colecţia lui Nicolae Petrache din Urziceni, precum şi prin Expoziţia de kirigami (sculptură în hîrtie) a lui Mihai Petriş din Jibou. Alte atracţii ale evenimentului: colecţia de clepsidre a lui Dinu Virgil Ureche şi „Logica absurdului: design anapoda” – expoziţie de obiecte absurde, realizată de Prof.univ.dr. Cristian Cheşuţ şi studenţii anului III Design de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca. Dintr-o „librărie de tot rîsul”, cei de faţă şi-au putut achiziţiona şi cîteva din cele mai recente şi de succes volume ale lui Cornel Udrea: „Proces verbal de conştiinţă”, „Epoca de piatră la rinichi”, „Fericit cu procură”, „Punctul pe Y” – semne de suflet şi de carte, efigii ale prieteniei, întoarceri în timp la „zăpăcirea zîmbitoare a clepsidrei” şi „un pic de rîdere la purtător”.

N.B. Cum spuneam că, la Galeria CASA ARTELOR, au loc evenimente semnificative pentru viaţa culturală şi ştiinţifică a Clujului, cu doar o zi înaintea festivalului umorului, la CASA ARTELOR a fost lansată o carte de mare importanţă pentru istoria urbei noastre: Primarii Clujului 1919-2012, amplă lucrare datorată lui Lazăr Marian. Cartea a apărut în 2013 sub egida Fundaţiei Culturale CARPATICA.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.