Pe biciclete de munte, de la Sovata la Voroneţ

Clubul de Cilcloturism „Napoca” invită publicul clujean la o nouă proiecţie de imagini, de data asta cu tema „Pe biciclete de munte, de la Sovata la Voroneţ”.

Va fi o ilustrare fotografică a unei ture de mountain biking de o săptămînă prin Munţii Bistriţei, Stînişoarei, Harghitei, Călimani şi Hăşmaş, ce a însumat mai bine de 500 km de drumuri forestiere, pastorale şi de căruţă pe văile şi culmile Carpaţilor Orientali, şi peste 5000 de metri diferenţă de nivel în urcare – a anunţat directorul executiv CCN, Radu Mititean. Potrivit acestuia, proiecţia va reflecta şi problemele din domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile cu care se confruntă zonele străbătute, în special exploatările forestiere necontrolate şi „rănile lăsate de mineritul practicat într-un mod iresponsabil din punct de vedere ecologic”.

Evenimentul va avea loc joi, 7 iunie, de la ora 20:00, la Biblioteca „Heltai” din Cluj-Napoca (str. Clinicilor nr. 18, sala 2). Intrarea liberă.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.