Panseuri constituţionale

Ilie CĂLIAN

CALIANSînt unul dintre, sper, milioanele de români oripilaţi de modul odios în care nişte procurori au procedat la elucidarea cazurilor de presupusă fraudă la bacalaureat.  Nu că n-aş şti că tentaţia fraudării este mare şi foarte larg răspîndită. Şi nici că m-aş îndoi de măcar o urmă de adevăr din cele susţinute de procurori, mai ales că unii părinţi au recunoscut practica şpăgii. Ceea ce mă oripilează este procedura, felul în care procurorii sfidează bunul simţ, terorizîndu-i pe elevii care se aflau în examenul de bacalaureat. Că părinţii fie iniţiază, fie acceptă asemenea practici este clar: înşelăciunea, minciuna, furtul au devenit comportamente normale într-o ţară în care idealul de viaţă este să fii “jmecher”. E adevărat, vinovaţii adevăraţi pentru această situaţie sînt cei care au tot reformat şi reorganizat învăţămîntul general şi superior – dar şi bună parte a corpului didactic, acei dascăli adevăraţi, care au asistat “de pe margine” la acest fenomen, şi, nu în ultimul rînd, cohorta de lideri din sindicatele învăţămîntului.

În privinţa procurorilor, lucrurile sînt clare: de cînd li s-a acordat dreptul de a fi deasupra tuturor, de a nu mai da socoteală decît în faţa celui care i-a numit în posturi, adică în faţa lui Băsescu, aceştia au devenit stat în stat. Una dintre inovaţiile “democraţiei originale” din România a fost transformarea procurorilor în magistraţi, ca judecătorii. Acum, cînd se discută despre revizuirea Constituţiei, se vorbeşte tot mai mult, dintr-o anume direcţie – adică dinspre Băsescu şi slujitorii săi – despre teama că întărirea rolului Parlamentului va conduce la slăbirea puterii uneia dintre puteri, puterea judecătorească. Ni se spune că aceasta trebuie să rămînă complet autonomă, nesupusă niciunui control al societăţii – mai ales al Parlamentului, puterea legislativă, aceea care trebuie să orînduiască funcţionarea statului. Criticarea parlamentului este firească pentru persoanele cu apucături dictatoriale. Numai că, inclusiv în ce-i priveşte pe procurori şi judecători, ar trebui să ne punem nişte întrebări. Cea mai importantă este: poate un corp profesional să obţină o autonomie absolută în stat? Dacă pe procurori nu trebuie să-i controleze nimeni şi pe judecători, la fel – nici unii, nici alţii neavînd a da socoteală nimănui -, atunci putem să ne întrebăm care este sensul democraţiei, al conducerii treburilor publice de către cetăţenii cu drept de vot. Sau: dacă o astfel de autonomie absolută pot să aibă procurorii şi judecătorii, de ce n-ar avea-o şi alte corpuri profesionale – armata, poliţia, jandarmeria, marinarii, măcelarii şi multe alte profesii onorabile şi bine organizate?!

De altfel, cei care doresc să nu avem o Constituţie clară, care să asigure o limpede delimitare a rosturilor puterilor şi instituţiilor statului, ci tot un vălmăşag de principii aplicate parţial, au şi înregistrat un succes: păstrarea sistemului semiprezidenţial. Citeam într-o gazetă probăsistă nişte opinii despre acest sistem. Spunea un specialist că: “Evident, cea mai bună formulă este regimul semiprezidenţial, pentru că românii vor în continuare să-şi aleagă preşedintele şi Parlamentul”. Nu ştiu cum este aşa de evident pentru specialistul în drept constituţional: tocmai că românii n-au nicio tradiţie în alegerea şefului statului. Un alt specialist de drept constituţional făcea o afirmaţie de tip Gîgă: “Republica semprezidenţială are avantajul de a combina elemente de tip parlamentar şi semprezidenţial” – ceva în genul “primarul care este”, dar cu titlu de profesor universitar, aşadar, mai competent în materie de ghiveci naţional … Mai “explicit” este un alt comentator, care spune, halucinant: “Acest regim ar respecta dorinţa populaţiei, care are o cultură politică voievodală, adică vrea să-şi aleagă preşedintele în mod direct”.

Să apelăm la logică: dacă are politică voievodală, n-o interesează alegerile, întrucît n-a putut participa vreodată la alegerea voievodului. Pe de altă parte, dacă are o politică voievodală, de ce şi-ar dori preşedinte şi nu voievod, care nu trebuie ales?! Concluzia “logică” o exprimă acelaşi specialist: “Astfel, republica parlamentară ar deveni periculoasă”. După asemenea dovezi de logică – de fapt, de spaimă faţă de principiile clare şi încredere în sistemul bizantino-fanariot -, nu este de mirare că şi textul revizuit al Constituţiei ne va conduce la fraudări, la încălcări de competenţe, la certuri între diferitele puteri – raiul pescuitorilor în ape tulburi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.