”Ordonanţa plăcuţelor” îi enervează pe transportatorii rutieri

transportatoriConfederaţia Naţională Rutieră solicită Ministrului Transporturilor să abroge urgent ordinul care conţine normele de aplicare ale unei ordonanţe ce prevede dotarea vehiculelor cu plăcuţe pe care să fie inscripţionate masele şi dimensiunile acestora, în caz contrar urmînd să fie organizate marşuri pe toate drumurile nationale.

Ordonanţa care i-a scos din sărite pe transportatori introduce obligaţia de a dota, pînă în 26 mai, vehiculele operatorilor de transport rutier cu plăcute din care să rezulte masele şi dimensiunile acestora (alte plăcuţe decît cele pansonate de producător), în scopul facilitării controlului vehiculelor. RAR va stabili datele cu care urmează a se inscripţiona plăcuţa, contra unui tarif de minim 87,40 lei şi maxim 189 lei pentru vehicule, respectiv de 160,40 lei pentru remorci şi semiremorci. La acestea se adaugă costul plăcuţelor propriu-zise, care se achită furnizorului, şi este de 56 lei. În plus, Confederaţia afirmă că, pentru a monta plăcuţele, un transportator trebuie sa scoată din producţie vehiculul pentru cel putin 48 de ore.

Confederaţia consideră că această prevedere este “doar o nouă modalitate de a stoarce bani de la transportatori”, deoarece “în cartea de identitate a vehiculelor comerciale precum şi pe plăcuţele pansonate de producător se află toate informaţiile legate de masele vehiculelor, iar la înmatricularea în circulatie a acestora RAR emite un cerificat constatator”. De asemenea, Confederaţia apreciază că, la nivel naţional, pentru plăcuţe se vor cheltui 15 milioane de euro, din afacere urmînd să cîştige “două firme ce au intrat în asociere, una dintre ele fiind veşnic abonată la astfel de afaceri.”

Transportatorii cer abrogarea Ordonanţei, în caz contrar urmînd să fie organizate manifestaţii de protest, care ar culmina cu “oprirea activităţii şi marşuri pe toate drumurile naţionale”.

Confederaţia Naţională Rutieră este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, are în componenţă peste 36 de structuri asociative din Federaţia Operatorilor Români de Transport şi din Federaţia Transportatorilor Europa şisusţine că reprezintă a peste 7.500 operatori de transport rutier din ţară.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.