Olimpiada londoneză văzută din dirijabil

 Ediţia 2012 a Jocurilor Olimpice de vară, de la Londra, se va putea urmări şi cu ajutorul dirijabilului.

Imaginile foarte spectaculoase ale Olimpiadei londoneze urmează să fie transmise în întreaga lume, prin intermediul Dirijabilului Goodyear, după numele companiei producătoare de anvelope.

Dirijabilul Goodyear, care a început să transmită informaţii de la evenimente sportive în urmă cu 90 de ani, oferă în această vară acoperire media aeriană pentru TV NBC Olimpics, o divizie a trustului media NBC Sports Group.

Nancy Ray, director Goodyear pentru operaţiuni aeriene, a declarat: “”Suntem nerăbdători să oferim spectatorilor şi telespectatorilor unele din cele mai bune şi unice imagini ale acţiunilor care se desfăşoară jos, pe arenele sportive””.

Goodyear este la a zecea colaborare pe subiecte olimpice, cea mai recentă ocazie a fost în 2010 la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

Goodyear a coordonat de asemenea transmisiile TV de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, Lillehammer, Atlanta, Sydney, Salt Lake City, Torino, Beijing şi Vancouver. Dirijabilele Goodyear oferă acoperire media pentru toate reţelele media importante din lume, folosind platforme pentru camerele video de înaltă-definiţie şi stabilizator giroscopic.

Cu acest procedeu au fost oferite imagini aeriene şi de la evenimente culturale, precum galele Oscar, Emmy şi Latin Billboard Awards.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut