Oaspeţi de seamă la Gherla

Zilele trecute, credincioşii din municipiul Ghela au avut parte de vizita unui oaspete important. Este vorba de ÎPS Serafim Joantă, mitropolit al Germaniei, Europei Centrale si de Nord, aflat într-o vizită particulară în oraşul de pe Someş la invitaţia preotului Parohiei Ortodoxe 4, „Sf. Parascheva”, Petru Băgăcean. Înaltul ierarh, cunoscut şi apreciat în lumea ortodoxă (şi nu numai) a oficiat la biserica de pe strada Plugarilor Taina Sfîntului Maslu care se săvîrşeşte în posturi în lăcaşurile de cult şi a rostit la sfîrşitul slujbei un bogat şi înălţător cuvînt de învăţătură.

Emoţionantă a fost întîmpinarea mitropolitului Serafim în faţa bisericii, tinerele familii din parohie dorind ca toţi copilaşii mici să fie binecuvîntaţi de oaspetele oraşului.

În cuvîntul său, ÎPS Serafim i-a îndemnat pe credincioşi să păstreze şi să apere valorile moralei creştine, mai ales sfinţenia familiei creştine, importantă fiind educarea copiilor şi tinerilor în lumina şi învăţătura Bisericii strămoşeşti, pentru a asigura un viitor sănătos şi plin de har pentru întreg neamul românesc.

Înaltul ierarh a apreciat, la Gherla, realizările făcute (unele dintre ele consemnate şi în paginile ziarului nostru) de cea mai tînără parohie ortodoxă din localitate, într-un timp scurt, încurajînd totodată la o lucrare susţinută şi permanentă de smerenie şi rîvnă pentru a se ridica şi biserica cea vie în sufletele credincioşilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.