O ticăloasă afacere “jmecheră”

Ilie CĂLIAN

Timp de o săptămînă după referendumul recent, am parcurs sute de kilometri în judeţele din Nord-Vest şi am ascultat multe opinii ale localnicilor din această zonă. Stupefacţie s-ar putea numi prima reacţie a acestora faţă de listele electorale. Aproape fiecare ştia numeroase exemple de oameni decedaţi sau plecaţi de mulţi ani din ţară, dar care au apărut pe listele permanente de votare. (Precizez că absolut toţi interlocutorii ştiau diferenţa dintre listele permanente şi listele speciale.) Dar, mai ales întrebarea pe care şi-o puneau (şi-o pun în continuare) este: cum a fost posibil ca, deşi populaţia României a scăzut din 1990 pînă azi, numărul alegătorilor a crescut constant? Nu a observat nimeni această aberaţie? Şi: cine a avut interesul să se ascundă adevărul?

Răspunsurile nu sînt foarte greu de aflat. Corectitudinea listelor electorale este misiunea Autorităţii Electorale Permanente – la cîrma căreia s-a aflat, în ultima vreme, o tînără protejată a lui Băsescu. La a doua întrebare – cui i-a folosit falsul? – răspunsul este mai complex. Evident, în primul rînd i-a folosit lui Traian Băsescu, pentru a se putea ascunde în spatele “programului” de 50%+1 participare la referendum, pentru validarea acestuia, întrucît ştia foarte bine că majoritatea electoratului nu-l mai doreşte preşedinte: nu cinci milioane, cum zicea el, ci aproape şapte şi jumătate au votat împotriva sa. Dar, pe lîngă acest interes al lui Băsescu şi al PDL pentru invalidarea referendumului – referendum de care se temea de mai multă vreme -, au fost şi alte interese – multe şi complicate -, dar şi o bună doză de prostie.

Au fost interese politice şi interese economice, interese de partid şi interese individuale. Să ne gîndim întîi la politicieni: o reducere cu un milion şi jumătate de locuitori înseamnă o reducere de circa 4500 de consilieri locali. Dar şi o reducere a numărului de parlamentari – nu foarte mare, dar sensibilă. Reducerea numărului de locuitori dintr-o localitate poate conduce la “decăderea” ei într-un “rang” inferior, cu consecinţe financiare – de la numărul de salariaţi dintr-o primărie, la salariul primarului. Apoi, banii de la guvern, alocaţi în funcţie de populaţia localităţii respective, dar şi banii pentru anumite programe europene – legate şi ele de forţa economică, populaţie şi dinamica demografică. Dar, nu în ultimul rînd, şi de o mulţime de interese strict personale, cum sînt ajutoarele sociale. Sau “primirea în spaţiu” a unor falşi chiriaşi – afacere bună şi pentru cel care, contra unui “ciubuc”, îşi dă acordul, şi pentru funcţionarul care (şi el, contra unui ciubuc) “închide ochii”, şi pentru primarul şi consilierii care au numărul necesar de locuitori stabili. Şi, cum posturile de poliţie rurale au fost desfiinţate, cine să stea “cu legea-n mînă” ca să fie respectată (înafara cazurilor cînd şi unii poliţişti erau implicaţi în asemenea “afaceri”). Dar, revin: ce a făcut Autoritatea Electorală Permanentă? Cum n-a observat ea situaţii aberante, precum prezenţa într-o singură căsuţă, a 2.120 de locatari (cum a fost un caz descoperit la Bucureşti), şi, repet, creşterea de la an la an a numărului de alegători?

Şi a mai existat o sursă de majorare aberantă a listelor electorale permanente: cetăţenia “fraţilor” din Basarabia. Mulţi dintre aceştia pot figura nu doar pe liste speciale din Republica Moldova, ca avînd cetăţenie, dar există şi un alt fenomen. Anume: pentru a putea pleca la muncă în Occident şi a nu li se descoperi adresa de rezidenţă permanentă în Republica Moldova, unii s-au stabilit, doar în acte, în România – cum probabil este cazul acelor adrese la care sînt înregistraţi zeci şi sute de oameni.

Cum spuneam, beneficiarul imediat al acestei situaţii este Traian Băsescu. Dar celelalte partide n-au putut observa creşterea de la an la an a numărului de alegători?! A fost, de fapt, o ticăloasă afacere “jmecheră”, la scară naţională.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.