O lacrimă pe portativ

mihai guttmanCetatea muzicală a Clujului a rămas mai săracă cu un cîntec, cu un sentiment, cu un om deosebit, care întreaga lui viaţă s-a dedicat cu sufletul trupului şi cu trupul sufletului creşterii a zeci de generaţii de elevi, la Liceul de Muzică, punctul de pornire al unei întregi opere pedagogice fiind anul 1949.
Cu aceasta readucem în memoria imediată statura de excepţie a profesorului Mihai Guttman, a cărui existenţă s-a contopit cu destinul a sute de tineri dotaţi cu harul muzicii.

Cine a fost Mihai Guttman? O pildă vie, constantă în viaţa acestui Liceu, fără de care nu poate fi definit, pentru că a avut un ideal şi un suflet cît tot cerul speranţelor. Serveşte muzica, nu te servi de ea, spunea adesea Mihai Guttman, şi trebuie să adăugăm la aceasta faptul că tot ceea ce a clădit în educaţie, în ştiinţă şi conştiinţă s-a bazat pe punctualitate, autoexigenţă, dar în primul rînd pe dragoste. Dragostea a fost cea care i-a dăruit patru copii şi 10 nepoţi, dar la aceştia trebuie să adăugăm multe generaţii de elevi ce îi sînt recunoscători pentru devenirea lor muzicală, astăzi nume importante pe tot cuprinsul lumii, dacă ar fi să ne gîndim doar la Cornel Ţăranu, Emil Simon sau Johnny Răducanu, foşti elevi crescuţi în acest spirit, sub această tutelă înţeleaptă.

Cum putem să răsplătim aceşti oameni care devin amintiri? Să punem genunchiul pe pămînt, să ne rugăm pentru liniştea lor rotundă şi undeva, pe un zid de cetate, pe un perete al unei săli de clasă, o placă memorială să ne atenţioneze că veşnicia există, iar dragostea de oameni poate fi o profesie.
Rămas bun, Mişi bacsi!
Cornel UDREA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.