Nuntaşi în… stufăriş!

Dacă la Cluj-Napoca tinerii căsătoriţi se pozează în încinta Grădinii Botanice, pentru îndrăgostiţii din municipiul Gherla şi din comunele vecine un loc tradiţional de a imortaliza evenimentul cununiei a devenit stufărişul de la marginea localităţii Sic, o destinaţie rustică tot mai căutată, în special pentru fotografia de nuntă.

Datorită atenţiei pe care au început să o primească din 2012, prin proiectele ecologice demarate de Asociaţia Ecotransilvania, zonele de stuf din Bazinul Fizeşului stîrnesc un mare interes în rîndul ornitologilor, aici existînd peste 100 de specii de păsări migratoare de baltă şi mai nou oferă fotografilor un cadru inedit pentru obişnuita şedintă foto dinainte sau de după nuntă.

În această vară, sîmbătă de sîmbătă, la marginea comunei Sic grupuri de nuntaşi iau cu asalt stufărişul, declarat rezervaţie naturală, unde toamna trecută, prin grija Asociaţiei Ecotransilvania şi a primarului comunei Sic, Sallai János, s-a organizat prima ediţie a Sărbătorii Stufului, o manifestare culturală de mare interes şi care se va repeta şi în anul următor. O iniţiativă binevenită nu numai pentru popularizarea resurselor naturale din această zonă a Cîmpiei, ci şi pentru crearea unui cadru propice derulării unor secvenţe fericite din viaţa tinerilor căsătoriţi.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.