Noul preşedinte al Georgiei

Kommersant

Candidat la preşedinţia Georgiei din partea coaliţiei aflate la putere a devenit filosoful Gheorghi Margvelaşvili, în prezent vicepremier. Liderii coaliţiei au dat de înţeles că, în condiţiile în care republica va deveni una parlamentară, Georgia are nevoie de un preşedinte loial guvernului.

Numele candidatului la preşedinţie din partea coaliţiei “Visul georgian” a fost făcut public de premierul Bidzina Ivanişvili după două ore de consultări cu consiliul politic şi liderii majorităţii parlamentare. “Am decis în unanimitate să-l înaintăm la funcţia de preşedinte al Georgiei pe Gheorghi Margvelaşvili. M-am gîndit mult, încercînd să-i găsesc lui Gheorghi măcar un cusur, încă nu am putut găsi niciunul”, a spus Ivanişvili.

De altfel, potrivit premierului, alte candidaturi nici nu au existat. “De ce să discutăm alte candidaturi, cînd avem consens deplin în ceea ce-l priveşte pe Gheorghi?”, a subliniat Ivanişvili.

Premierul l-a îndemnat pe preşedintele Saakaşvili “să fixeze imediat data alegerilor prezidenţiale”. Şeful statului este obligat, potrivit Constituţiei, să precizeze data votului pînă cel tîrziu cu două luni înainte de alegeri”, iar în condiţiile în care acestea sînt programate pentru octombrie, Saakaşvili are posibilitatea de a menţine intriga pînă cel puţin la sfîrşitul lui iulie.

Probabil, acest lucru este legat de faptul că partidul proprezidenţial “Mişcarea Naţională Unită” nu se grăbeşte să-şi înainteze candidatul. “Vom înainta un candidat doar după un vot intrapartinic”, a anunţat deputatul David Darciaşvili. Intenţia de a participa la alegerile din interiorul partidului şi-au exprimat-o fostul preşedinte al parlamentului David Bakradze, fostul ministru pentru integrare europeană Gheorghi Baramidze şi fostul ministru de interne Vano Merabişvili. Cele mai mari şanse de a deveni candidatul “Mişcării Naţionale Unite” le are Bakradze.

“Mişcarea democratică – Georgia unită” îl va înainta candidat la preşedinţie pe fostul preşedinte al parlamentului Nino Burjanadze. Aceasta este singurul politician care se pronunţă pentru restabilirea relaţiilor diplomatice cu Federaţia Rusă.

Şi-a exprimat dorinţa de a candida în alegeri şi preşedintele Partidului Laburist, Şalva Natelaşvili, care a calificat drept “bătaie de joc la adresa poporului” decizia premierului de a-l înainta candidat pe Gheorghi Margvelaşvili. Sociologii sînt convinşi că rezultatul alegerilor prezidenţiale din Georgia este deja decis. Nimeni nu-i poate face concurenţă lui Margvelaşvili, iar candidatul din partea partidului lui Saakaşvili s-ar putea situa chiar pe locul trei.

Experţii converg în opinia că pentru Ivanişvili este important să aducă în funcţia de preşedinte al statului un personaj loial, deoarece, în pofida faptului că împuternicirile şefului statului sînt reduse conform noii Constituţii, acesta îşi menţine influenţa asupra politicii interne şi externe a ţării.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.