Nou sistem de despăgubire pentru casele naţionalizate

Proiectul legii privind despăgubirile pentru imobilele naţionalizate prevede că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar numai după 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.

„Dispoziţiile Legii 10/2001 referitoare la restituirea în natură, cît şi la compensare cu alte bunuri sau servicii rămîn aplicabile. În situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, despăgubirea se face prin compensarea cu puncte care vor fi valorificate. Cererile formulate potrivit Legii 10/2001 se soluţionează cu respectarea limitei de 50 hectare de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar”, se arată în proiect. Astfel, cererile ce au ca obiect imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist vor fi rezolvate prin restituire în natură, iar măsuri reparatorii în echivalent, constînd în compensarea cu alte bunuri sau „cu puncte” care pot fi valorificate, vor fi acordate doar dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.

Documentul prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură se soluţionează prin compensare cu imobile din “Fondul naţional al terenurilor agricole, forestiere şi al altor imobile”, care se constituie din terenuri agricole, forestiere şi alte imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a altor instituţii/autorităţi publice centrale sau locale, afectate valorificării punctelor prevăzute în deciziile de compensare emise de Comisia Naţională. Fondul va fi administrat de Agenţia Domeniilor Statului.

Titularii deciziilor de compensare vor putea valorifica punctele prevăzute în decizie prin participarea la licitaţiile naţionale de imobile din Fond. Licitaţiile se organizează săptămînal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin videoconferinţă. În termen de 3 ani de la primirea deciziei de compensare, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, titularul care face dovada că a participat la cel puţin 3 licitaţii naţionale de imobile şi nu a valorificat punctele în cadrul acestora poate opta pentru plata echivalentului acestora şi în numerar. În acest sens, persoana poate solicita la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anual, emiterea de titlu de plată în cuantum de cel mult 10% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi netransformate, în echivalent în numerar, restul punctelor putînd fi valorificate în continuare în cadrul licitaţiilor de imobile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.