Nicoară: „USL a pornit motoarele pentru demiterea preşedintelui Băsescu”

„USL a pornit motoarele pentru a informa cetăţenii de ce şi cum vom face pentru a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu, de ce merită demis preşedintele Traian Băsescu, de ce România are nevoie de un alt lider – de un preşedinte nu jucător, ci de un preşedinte care să asigure echilibrul şi stabilitatea în societatea românească”, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară.

Acesta a prezentat şi cîteva dintre motivele pentru care românii ar trebui să voteze DA la referendumul din 29 iulie, privind demiterea preşedintelui Băsescu.

„A încălcat grav Constituţia, prin faptul că s-a implicat în jocurile politice, nereuşind să se desprindă de Partidul Democrat. A încercat să uzurpe rolul primului-ministru . Nu şi-a exercitat rolul de mediator, fiind sursa răului în politica românească . A fost omul care, din nefericire, a adus doar deservicii, atît României cît şi cetăţenilor săi. A jignit jurnaliştii, a jignit profesorii, a jignit medicii, a jignit poliţiştii, i-a jignit pe magistraţi, pe bugetari, pe pensionari, pe militari. Acest lucru îl vom transmite fiecărui alegător şi-i vom invita ca pe 29 iulie să vină la vot pentru a îndepărta acest rău din fruntea României”, a arătat Nicoară.

Potrivit acestuia campania USL va fi o campanie „din uşă în uşă”, axată pe discuţii directe cu cetăţenii. Referindu-se la posibilitatea orgănizării unor mitinguri, Nicoară a precizat: „În nici un caz nu vom face ceea ce va face Partidul Democrat sîmbătă. Am colegi din Buzău care m-au informat că pînă şi acolo sînt pregătite autocare care să aducă oameni ai PDL la Cluj. Din toată ţara vor aduce oameni să încerce să impresioneze, să facă o mare adunare aici, la Cluj. Trebuie spus că nu clujenii vor fi cei care vor ieşi sîmbătă să-l susţină pe Traian Băsescu, ci oameni aduşi din întreaga ţară, aduşi cu arcanul sau pe bani”, a subliniat Nicoară.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.