Neonazistul norvegian acuzat de terorism, eliberat din lipsă de probe

Neonazistul norvegian Kristian Vikernes, arestat la Correze (centrul Franţei), a fost pus în libertate de Procuratura antiteroristă din Paris, care după trei zile de interogatorii şi percheziţii la domiciliu nu a găsit nici cea mai mică dovadă că ar fi pus la cale vreun atentat.

Vikernes, avînd legături cu extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, aflat în închisoare pentru uciderea a 77 de persoane în Norvegia, fusese arestat după ce soţia lui a cumpărat patru arme de foc, alimentînd bănuiala că bărbatul ar putea să comită acte de violenţă.

Numele lui Kristian “Varg” Vikernes se afla în registrul Direcţiei Centrale de Informaţii Interne (DCRI), responsabilă cu prevenirea actelor teroriste, şi printre cei 530 de destinatari ai manifestului scris de Breivik, autorul masacrului din insula Utoya, din iulie 2011, în care au murit 77 de membri ai tineretului laburist norvegian.

Vikernes, compozitor de muzică heavy-metal şi scriitor cunoscut sub numele de Varg, a fost condamnat în 1994 la 21 de ani închisoare pentru că a înjunghiat mortal un bărbat la Oslo şi a incendiat mai multe biserici. El a fost eliberat în 2009 după 16 ani de detenţie şi s-a mutat în Franţa un an mai tîrziu împreună cu soţia şi cei trei copii ai săi.

Poliţia s-a prezentat la domiciliul din Salon-La-Tour al lui Vikernes (40 de ani) şi al soţiei sale, Marie Cachet (25 de ani), iar cei doi au fost duşi la comisariatul Brive-la-Gaillarde, unde au fost anchetaţi pentru a se afla dacă aveau în vedere acţiuni teroriste.

Ministrul francez de interne, Manuel Valls, care s-a referit la Vikernes ca la o persoană “apropiată mişcării neonaziste” ce trebuia arestată fiind “o ameninţare potenţială” dovedită de tonul violent al site-ului său, a recunoscut pe coridoarele Adunării Naţionale că autorităţile nu au reuşit să identifice printre lucrurile sale “niciun obiectiv sau proiect” care să justifice reţinerea sa. Cînd este vorba de suspecţi de terorism este bine “să se acţioneze înainte de a fi prea tîrziu”, a precizat el.

Potrivit avocatului lui Vikernes, Julien Freyssinet, “rechizitoriul este lipsit de probe deoarece clientul meu este departe de a comite vreun act terorist”.

Avocatul declarase anterior că achiziţionarea de arme pentru care clientul său fusese arestat a fost “perfect legală”. Soţia lui Vikernes avea asupra ei un permis de port armă, în momentul în care a cumpărat cele patru arme de foc. Vikernes şi Marie Cachet obişnuiesc să se plimbe prin orăşelul lor îmbrăcaţi în haine militare cu o maşină de teren vopsită în culori de camuflaj şi preferă un stil de viaţă autarhic, consumînd ceea ce cultivă sau vînează singuri.

Freyssinet a dorit să precizeze că deşi are aceeaşi naţionalitate cu Breivik şi este unul dintre destinatarii manifestului acestuia, Vikernes “nu are nicio legătură” cu autorul masacrului de la Utoya, de la care se comemorează doi ani. Într-un articol publicat pe blogul său http://thuleanperspective.com), liderul trupei Burzum îl critică pe Breivik, considerîndu-l “un mason în slujba evreilor, care şi-a ucis compatrioţii”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.