Muzică Opera Maghiară Cluj – Napoca

Sora Angelica”, pledoarie pentru spectacolele studenţilor Departamentului canto şi artele spectacolului

marţi, 18 iunie, ora 19

Am mai scris şi am mai semnalat evenimentele artistice în care sînt implicaţi studenţii şi absolvenţii (licenţă, master) Academiei de Muzică ‘Dima’ din Cluj – Napoca/Departamentul de canto şi artele spectacolului, proiecte artistice bine concepute şi conduse de cadrele didactice ale instituţiei, una dintre cele mai bune din ţară.

Revin asupra producţiilor lor şi nu întîmplător, semnalînd din nou şansa pe care o au nu numai studenţii în cauză, ci şi teatrele lirice clujene, Opera Naţională Română, respectiv Opera Maghiară.

Fiecare sfîrşit de an universitar înseamnă pentru studenţi, absolvenţi şi profesori o nouă provocare printr-un titlu de operă pus în scenă. Şi sincer să fiu, multe dintre spectacolele prezentate pot deschide calea unei stagiuni lirice studenţeşti, spectacole lunare chiar, în care există posibilitatea înnoirii distribuţiilor, şansa tinerilor studenţi de a evolua în faţa publicului, de a se face cunoscuţi şi remarcaţi.

Nu cu mult timp în urmă, 12 iunie/scena Operei Naţionale Române, am văzut Sora Angelica de Puccini, spectacol care, din start trebuie menţionat, merită un loc în stagiunile viitoare. Este spectacolul de o frumuseţe estetică frapantă, o plastie care impune şi invită la noi programări. Aşa cum este ea pusă în scenă, poate rivaliza cu multe alte spectacole şi afirmaţia nu este deloc gratuită, punctele forte fiind regia şi plastica scenică – Ina Hudea, scenografia – Liliana Moraru, costumele – Anca Pintilie, pregătirea muzicală asigurată de Fuchs Francisc, bagheta Maestrului Adrian Morar. În plus, spectacolul a fost ocazia de a asculta, cu o singură excepţie, Kolcsar Katalin (soprană, Opera Maghiară Cluj-Napoca, voci tinere în afirmare cum sînt Mihaela Bolojan (examen licenţă), Măriuca Popa, Simona Buhac, Diana Dorca, Alexandra Dăncilă, Maria Oltean, Alexandra Zbîncă, Bianca Raţ, Paula Seichei, Alice Bacalu, Magda Maftei, Adriana Ţidor.

De ce Sora Angelica ? Răspunsurile, obiective şi pertinente, le-am primit din partea doamnei lector dr. Ina Hudea, : “Anul acesta am convenit să punem în scenă Sora Angelica, titlu foarte greu pentru studenţi, fie că mă refer la cor sau solişti. De ce Sora Angelica ? În spectacol intră 33 de studente. Aceste fete, începînd cu anul I licenţă şi pînă la master nu au posibilitatea de a lucra într-un singur spectacol, în condiţiile în care practica artistică este foarte importantă. Este bine ca această practică să înceapă încă din anul I de studiu. Apoi,… Sora Angelica este o miniatură, o bijuterie, plină de subtilităţi armonice, orchestrale, stări şi emoţii. Sînt multe roluri de mică întindere, fiecare solistă are astefl ocazia unei replici, fiecare îşi asumă responsabilitatea artistică. Am ales ca anul acesta, tinerele interprete să aibă şansa scenelor profesioniste de operă prin cele două instituţii lirice clujene. Ele trebuie să simtă pulsul unei săli de teatru liric, de la cabine sau fosele orchestrelor la scenele propriu-zise, nivele superioare, altele decît sala noastră ‘Studio’. A mai fost un motiv pentru care am ales Sora Angelica. Este pentru mine, un subiect extrem de drag, apropiat. Am mai pus în scenă Sora Angelica. În 1994 am pus-o în scenă la Opera Maghiară Cluj, împreună cu Mantaua, ajutîndu-i pe colegi să-şi susţină licenţa, fiind şi eu studentă. Cu doi ani în urmă, am montat Sora Angelica, la Timişoara, cu studenţii Facultăţii de muzică din cadrul Universităţii de Vest, tot pentru un examen de licenţă. Fiecare montare în parte a fost diferită de precedentele. Subiectul în sine este foarte tentant, datorită muzicii, datorită freneziei imaginii plastice pe care o dezvoltă vizual şi regizoral. Pentru studentele spectacolului de acum cu Sora Angelica, anul acesta de repetiţii a însemnat o şcoală care le-a oferit şi le oferă o experienţă cît nu au avut în toţi anii de studiu. Reuşita lor – subscriu acestei idei, este o reuşită artistică majoră şi vă veţi convinge marţi, 18 iunie – este dovada faptului că aceste tinere merită să rămînă şi să profeseze în Cluj-Napoca. În fine, trebuie subliniată colaborarea cu studenţii Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, bine coordonaţi de conf. dr. Liliana Moraru. Ceea ce reuşesc în materie de decoruri şi costume frapează, sînt dovezi ale unor valori plastice certe”.

Marţi, 18 iunie, ora 19, aveţi ocazie de a vedea sau revedea Sora Angelica, spectacol de echipă, elegant, proaspăt, ingenios gîndit şi materializat vizual şi sonor, ce merită să intre în stagiunea următoare a oricărui teatru liric.

Distribuţia serii de marţi este următoarea : Egyed Apollonia (‘Suor Angelica’), Veress Orsolya (‘La Zia Principessa’; ambele de la Opera Maghiară Cluj-Napoca), Măriuca Popa, Simona Buhac, Alexandra Halosta, Nicoleta Paiul, Mădălina Costin, Alexandra Zbîncă, Alexandra Topan, Anca Cîmpean, Diana Pocol, Hilda Starmuller, Magda Maftei, Adrian Ţidor; regia artistică şi plastica scenică – Ina Hudea, asistent regie Ioana Popa, scenografia Liliana Moraru, asistenţi Andreea Iancu şi Kovacs Eniko, costume Anca Pintilie,m pregătirea muzicală Fuchs Francisc, regia tehnică Gombar Annamaria, dirijor Kovacs Dalma.

Demostene ŞOFRON

Foto : Alexandru Uwe Florea

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.