Muzică Opera Maghiară Cluj – Napoca

UNITED”, concept artistic doar în şi pentru Cluj – Napoca !

joi, 31 octombrie, ora 20

Bogdan Ota (n. 1978, Botoşani) nu mai are nevoie de nici o prezentare. Îl recomandă locul 2 în 2011, la Nordske Talenter, îl recomandă compoziţiile (de referinţă sînt albumele Revelaţia şi United), îl recomadnă concertele susţinute în ţară şi peste hotare, numeroasele invitaţii de care se bucură şi nu în ultimul rînd, îl recomandă publicul care umple pînă la refuz sălile de concert.

Joi seara ne vom bucura de un spectacol în premieră, UNITED, spectacol în care vor putea fi aplaudaţi la scenă deschisă, Bogdan Ota, Nordic Sonata Orchestra, corul, ansamblul de balet (coregrafia Jakab Melinda; şef ansamblu de balet Gabriela P. Rusu) şi orchestra Operei Maghiare din Cluj – Napoca, dirijor Szabolcs Kulcsar.

De ce United ? Cine sînt instrumentiştii care alcătuiesc Nordic Sonata Orchestra ? La ce lucrează Bogdan Ota în prezent ? Au fost mai multe întrebări, am primit răspunsuri, dialogul purtat cu Bogdan Ota înscriindu-se în categoria celor de neuitat.

Vă supun atenţiei cele mai interesante puncte de vedere…

Personal sînt fericit că am ocazia să-mi cînt muzica în săli pline…”

Bogdan OTA :United este un concept pe care-l realizaze doar în şi pentru Cluj – Napoca. Am pornit de la ideea unităţii spirituale. Noi, ca urmaşi ai fiinţelor celeste, sîntem cu toţii conectaţi la ceva… Iar în secolul al XXI – lea, tendinţa este una individualistă, fiecare trage pentru el, ignorîndu-l pe cel de alături. Nu mai socializăm de foarte mult timp live, aproape totul se petrece în virtual, fieacre stă în spatele virtualului. United este prin urmare, o unificare spirituală. În al doilea rînd, contextul socio – politic românesc şi nu numai el, promovează dezbinarea interetnică, din păcate. United nu face aaltceva decît să reunească pe scena de concert români şi maghiari din diferite arii artistico – vocaţionale, instrumentişti, dansatori, procesare video. Prin această colaborare arăt şi arătăm că se pot obţine şi realiza lucruri aboslut minunate îmrepună. Ideea spectacolului United a apărut în iunie 2013, roadele le vom vedea în ultima zi de octombrie, 2013. Spectacolul este o premieră, acesta este adevărul (…) Nordic Sonata Orchestra este alcătuită dintr-un grup de instrumentişti ai Operei Naţionale Române din Iaşi plus studenţii ieşeni. Este o orchestră de peste 30 de persoane. De data aceasta, pentru spectacolul de joi seara, Nordic Sonata Orchestra se reuneşte cu cea a Operei Maghiare din Cluj-Napoca, o colaborare care aduce în scenă corul şi ansamblul instituţiei (…) Personal, sînt fericit că pot să-mi cînt muzica în săli pline. Este foarte important să nu le laşi, ca artist, învins de sistem. Să nu uiţi că atunci cînd o uşă se închide în faţa ta, o alta se deschide în spatele tău. Marele păcat al artiştilor care nu reşesc este că văd doar uşa închisă din faţa lor, foarte mulţi abandonînd pe parcurs. Succesul vine din tine, de cît de încrezător eşti în tine şi în forţele tale, în talentul tău artistic, în visele tale (…) Lucrez deja la un al doilea album, sînt pe jumătate gata cu lucrul, sper ca să-l pot prezenta tot într-un spectacol independent şi tot pe scena Operei Maghiare din Cluj – Napoca, în septembrie, 2014”.

Dansează Simina Oprean, Viorica Popiţă, Andreea Popa, Tokes Ioana, Golner Delia, Rareş Cîmpian, Florin Ianc, Radu Pop, Szekely Daniel şi Kalman Robert. Veţi recunoaşte uşor multe dintre piesele de concert, de la ‘Mourning’ la ‘If I Die’, ‘Harald’s Dream’, ‘Sahara’, ‘Story of My Life’,…

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.