Muzică

Costin Popa : pasiune, cultură, ştiinţă, responsabilitate, decenţă,…

Costin Popa este, ca să o citez pe Ligia Ardelean, “a devenit un nume care se recomandă singur”. Îl recomandă prezenţele şi invitaţiile de care se bucură din partea teatrelor lirice şi nu numai din întreaga lume, îl recomandă calitatea de membru al juriilor multor concursuri naţionale şi internaţionale decanto, îl recomandă cursurile master – class de jurnalism muzical, îl recomandă calitatea de producător al emisiunilor postului Radio România Muzical, îl recomandă numeroasele articole de critică muzicală, interviuri, recenzii, îl recomandă cărţile scrise (Opera Live, Opera Viva, Opera în direct, Opera Eterna, Ludovic Spiess, Opera Divina) şi nu în ultimul rînd, îl recomandă numeroasele premii obţinute pentru întreaga carieră profesională pusă în slujba muzicii, artelor spectacolului, valorilor supreme.

Scrisul şi luările de poziţie, argumentate de fiecare dată, au la bază cultura generală şi cea de specialitate – exemplare, educaţia în spiritul valorilor autentice, decenţa scrisului şi argumentărilor, responsabilitatea cu care se apleacă asupra fiecărui spectacol în parte, asupra fiecărui artist în parte, asupra fiecărui eveniment, analizat în cele mai mici detalii, cu plusuri sau minusuri acolo unde este cazul, convingător de fiecare dată. Argumentele au la bază şi o rigoare ştiinţifică, specifică numai spiritelor educate, cultivate, citite.

Opera în portrete este cartea care se citeşte cu mare, foarte mare plăcere. Regăsim în cele cinci capitole – Consemnări vechi, Bucureşti, În ţară, Meridiane europene, Audio – video – nume importante ale artei interpretative, regizorale, dirijorale, scenografiei şi designului vestimentar, analize obiective şi pertinente asupra unor momente festivaliere interne şi internaţionale, prezentări care se citesc fără a lăsa cartea din mînă ! Afirmaţia are acoperire totală. Scrisul lui Costin Popa este accesibil, relaxant, informaţiile oferite fiind tot atîtea surse de îmbogăţire spirituală, de cunoaştere, de educare prin lectură. Şi ce lectură… Vă supun atenţiei doar cîteva nume : Hariclea Darclee, Lucia Stănescu, Ileana Cotrubaş, Joan Sutherland, Mariana Nicolesco, Eugenia Moldoveanu, Angela Gheorghiu, Renata Scotto, Maria Callas, Teresa Berganza, Cecilia Bartoli, Mihaela Agachi, Jose Careras, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Alagna, di Stefano, Mario del Monaco, Renato Bruson, Dietrich Fischer – Dieskau, Leo Nucci, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Nicola Rossi Lemeni, Nicolai Ghiaurov, Colin Davis, Lorin Maazel, Riccardo Mutti, Herbert von Karajan, , James Levine, Andrei Şerban, Cristian Mihăilescu,… , regret sincer că nu-i pot aminti pe toţi, toţi cu un loc distinct în Opera în portrete. Ca spectacole, Costin Popa se opreşte şi analizează titluri de mare calibru cum sînt Aida, Carmen, Bal mascat, Mefistofele, Elixirul dragostei, Werther, Turdandot, Cavaleria rusticana, Faust, Boema, Tosca, Rigoletto,…

Un loc aparte în Opera în portrete îl ocupă artiştii clujeni şi nu numai ei, de la solişti, dirijori, regizori, coregrafi la manageri culturali. Sînt pagini întregi dedicate Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Academiei de Muzică ‘Dima’. Sînt de asemenea, pagini dedicate artei interpretative – prin Lucia Stănescu, Angela Nemeş, Constantin Nica, Sorin Lupu, Iulia Merca, Călin Cozma, Andrada Ioana Roşu, Darius Coltan – artei dirijorale – Adrian Morar, Cristian Sandu, Corneliu Felecan –, celei regizorale – Rareş Trifan – , artei pedagogice – Adrian Pop, Elena Moldovan, Francisc Fuchs -, managerilor culturali cum sînt Miron Mărie şi Mircea Rus. M-aş putea opri asupra fiecăruia în parte. Prefer să vă las această bucurie, bucuria de a descoperi singuri valorile Clujului.

Opera în portrete… consemnări vechi, alături de alte cronici şi convorbiri, coperta şi ilustraţiile Adelaida Mateescu, este o veritabilă sărbătoare a spiritului, este cartea carete cucereşte de la primele pagini. Cinste cui a scris-o ! Cinste cui o citeşte !

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.