Moştenirea dezastruoasă a dreptei franceze

Franţa trăieşte o telenovelă pe cît de neverosimilă pe atît de ridicolă: alegerea preşedintelui UMP (Uniunea pentru o Mişcare Populară), un partid odinioară fidel lui Nicolas Sarkozy, care azi este divizat între discipolii săi, Jean-François Copé, şi fostul premier, François Fillon.

De amintit că dreapta franceză a suferit trei conflicte din cauza incapacităţii sale de a-i împăca pe cei care şi-au reclamat în propriul interes moştenirea istorică. În primul rînd, un conflict istoric: în dreapta prevalează cultul pentru şef. Această moştenire venită de la de Gaulle (“gaullism-ul”) arată că, deşi a existat întotdeauna un partid – cu diferite forme – acesta a fost întotdeauna organizat şi ordonat în jurul victoriei unei singure persoane: odinioară Jacques Chirac, apoi Nicolas Sarkozy, ales în fruntea UMP cu peste 80% din voturi. Această formaţiune  nu funcţionează decît pe baza regulilor definite de şef,.

Al doilea conflict este cel care a înfruntat electoratul dreptei cu conducerea partidului. Potrivit sondajelor, simpatizanţii înclinau clar către Fillon. Dar conducerea a fost incapabilă să decidă, astfel încît Copé a putut, în primul moment, să se declare învingător. Cînd conducerea unui partid este atît de departe de electorat, există o problemă politică capitală care trebuie rezolvată. Al treilea conflict îi priveşte pe toţi francezii. Ei au în faţă un partid care pînă de curînd era primul în Franţa, dar ai cărui lideri se acuză reciproc de fraudarea alegerilor. Fillon a ajuns chiar să facă aluzie la o “mafie”, în timp ce Copé a făcut referire la lipsa de ruşine a fostului premier. Dreapta se confruntă cu două mari provocări: pe de-o parte, definirea unei linii ideologice şi strategice; iar pe de altă parte, cea a leadershipului. În spatele luptei Fillon-Copé, există două opţiuni: prima, cea a lui Jean-François Copé, reprezintă revenirea la linia din ultimele luni ale campaniei lui Sarkozy. “Dreapta fără complexe”, spune Copé. A se citi: dreapta radicalizată şi, cel puţin ca vocabular, extremistă. Ideea este de a-i atrage pe alegătorii lui Marine Le Pen, din extrema dreaptă, şi folosirea pentru aceasta a limbajului tipic şi a tematicilor care îi caracterizează. Aceasta este cotitura realizată de Sarkozy în vara anului 2011, în cadrul discursului pronunţat la Grenoble, cînd i-a luat drept ţintă pe etnicii romi.

În schimb, Fillon vrea să se întoarcă la o viziune mai moderată şi mai rezonabilă, căutînd voturi la centru, inclusiv ale stîngii moderate, nu doar ale Frontului Naţional. O strategie a regrupării. De amintit că prima opţiune a eşuat, avînd în vedere că Sarkozy a fost învins tocmai de strategia de concentrare a lui François Hollande. Iar azi este chiar strategia de ruptură, de a căuta o divizare maximă, cea care ameninţă să rupă UMP. De amintit că însuşi Nicolas Sarkozy şi Jean-François Copé au apărat şi apără anumite tematici, pe care le-a susţinut şi candidatul republican Mitt Romney în SUA, împotriva unor minorităţi etnice, dar social omogene, şi faţă de care Romney a eşuat. Este vorba de o dezbatere hotărîtoare pentru viitorul dreptei.

Cealaltă întrebare este de a şti dacă acest dezastru va duce inevitabil la o reîntoarcere a lui Sarkozy. Acesta, prin fiul şi adepţii săi, a făcut totul pentru ca Fillon să piardă. Iar o neutralizare a ambilor pretendenţi i-ar deschide din nou calea. Doar că această situaţie face parte din moştenirea lăsată de el şi considerată de Alain Juppé, drept “calamitoasă”. La ieşirea din era Sarkozy, Franţa bătea toate recordurile negative: şomaj, deficit extern, deficit al conturilor publice. Putem spune că în era Sarkozy, dreapta a avut doar eşecuri. Justifică oare, acest lucru, o reîntoarcere a lui?