Modelul turc – inspiraţie pentru “primăvara arabă”

    ABC

Trei partide islamiste egiptene au copiat programul politic al lui Erdogan în timp ce tunisienii se laudă cu relaţiile lor strînse cu guvernul Turciei. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost primit ca un erou în turneul său prin ţările “primăverii arabe”: atitudinea fermă a executivului său de înfruntare a guvernului israelian a făcut din el o figură foarte populară în lumea arabă. Printre admiratori se evidenţiază mai ales islamiştii.
Cînd Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan a cîştigat alegerile, în 2002, Fraţii Musulmani egipteni nu şi-au disimulat entuziasmul. Această euforie s-a diluat însă treptat, cînd s-a văzut clar că politicile islamiste turce sînt moderate. Dar vechea simpatie a renăscut în ultimele luni”. “Fraţii Musulmani salută decizia Turciei de      a-l expulza pe ambasadorul israelian şi de a rupe relaţiile militare cu Israelul, în faţa atitudinii acestei ţări de a nu prezenta scuze (pentru atacarea vasului umanitar Mavi Marmara, în care au murit 9 civili turci)”, declarase organizaţia la 4 septembrie.
Reînnoita admiraţie pentru islamismul turc se datorează, în primul rînd, schimbării de strategie a islamiştilor nord-africani care au înţeles că o poziţie democratică este mai benefică decît radicalismul, la ora atragerii simpatizanţilor. Iar Turcia apare ca un model de succes, unde AKP şi-a început cel de-al treilea mandat cu majoritate absolută. Admiraţia pentru “modelul turc” este atît de mare, încît trei din patru partide islamiste recent create în Egipt au adoptat integral programul politic al AKP. Două dintre ele (Libertate şi Justiţie şi Al Wasat) se limitează să urmeze exemplul turcilor, în timp ce al treilea a ajuns chiar să-i copieze numele, Justiţie şi Dezvoltare. “Succesul AKP m-a impresionat”, a explicat fondatorul său, Jalik Al Zafarani, fost membru al Fraţilor Musulmani. Dar aşteptările lui Al Zafarani – încarcerat de cinci ori de regimul lui Mubarak – sînt mai mari: “Turcii sînt speranţa noastră. Din epoca otomană au fost liderii lumii musulmane, iar cu ajutorul lui Allah, vor continua”, a spus el într-un interviu.
La fel cred şi islamiştii din Tunisia, unde partidul Nahda a fost legalizat după căderea preşedintelui Zine Abidine Ben Ali şi întoarcerea în ţară, după 22 de ani de exil, a liderului său Rashid Ganushi. Deşi societatea tunisiană este majoritar seculară, influenţa partidului Nahda creşte pe zi ce trece: “Relaţiile noastre cu AKP sînt foarte strînse. Modelul lor este cel mai apropiat gîndirii noastre”, a declarat Ganushi la puţin timp după întoarcerea lui în ţară.
Ganushi este invitat frecvent în Turcia, atît pentru “a explica experienţele sale” cît şi pentru a întări legătura dintre AKP şi partidul Nahda. La fel şi alţi lideri islamişti din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu. Relaţiile care se încheagă vor servi fără îndoială la extinderea influenţei turce în noul evantai politic al acestor ţări. Marele semn de întrebare este dacă exemplul turc va servi şi la moderarea radicalilor, sau dacă faţada democratică a acestor partide va fi marele cal troian pentru ca islamiştii să ajungă la putere, după ce va trece beţia Primăverii Arabe.