„Misionari ai etosului străbun”

Părintele profesor Liviu Vidican Manci, inspectorul de religie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, care s-a ocupat de organizarea Festivalului-concurs de colinde şi tradiţii de Crăciun “Episcop Nicolae Ivan”, i-a felicitat, la finalul manifestării, pe elevi şi pe profesorii care şi-au dedicat un timp preţios pregătirii acestor tineri talentaţi şi pentru constituirea unui repertoriu impresionant.

Părintele profesor a declarat, pentru AGERPRES, că organizatorii acestui concurs au dorit să implice tînăra generaţie care are menirea de a duce mai departe vechile tradiţii naţionale, “pe cale să se piardă în zilele noastre”.

“Azi ne-am regăsit cu toţii în vocile acestor copii atît de talentaţi şi cu inima plină de frumuseţe. Cred că prin acest festival tinerii au demonstrat că pot fi misionari ai etosului străbun. Juriul s-a ghidat în evaluare după acurateţea interpretării, repertoriu, autencitatea lui şi prezenţa scenică”, a spus părintele profesor Liviu Vidican Manci.

Juriul festivalului a acordat Premiul I formaţiilor corale de la Colegiul Naţional “Gheorghe Bariţiu” din Cluj-Napoca, Şcoala generală din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, şi Liceul de muzică “Tudor Jarda” din Bistriţa.

Premiul al II-lea a revenit Şcolii generale “Enea Grapini” din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, Şcolii generale din comuna Tîrlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud şi Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” din Turda.

Grupurile corale de la Şcolile “Emil Isac” şi “Horea” din Cluj-Napoca au fost răsplătite cu premiul al III-lea.

Menţiuni au fost acordate Grupului Şcolar “Alexandru Borza” şi Liceului de muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, precum şi Şcolii “Mihai Eminescu” din Dej.

Premii speciale au fost conferite Corului Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca condus de părintele prof. univ. Petru Stanciu şi Grupului coral al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, condus de părintele profesor Daniel Mocanu, care au deschis şi apoi au încheiat cu colinde excelent interpretate, pe patru voci, reuşita manifestare.

Elevii Andrada Băieşu, Laura Darlaci, Lorena Chira şi Samuel Barani de la Liceul de muzică “Tudor Jarda” din Bistriţa, membri ai formaţiei corale “Doruri bistriţene”, au mărturisit, pentru AGERPRES, că le plac toate colindele pentru că ele redau magistral atmosfera sărbătorească de Crăciun. Ei s-au declarat mîndri de costumele populare pe care le poartă, toate moştenite de la străbunicii lor, cu pînză ţesută în casă şi decorate cu broderii fără egal de frumoase.

Corul de fete de la Şcoala “Mihai Eminescu” din Dej s-a declarat mulţumit de evoluţia sa şi mai ales de atmosfera acestui festival. Elevele Teodora Tămaş, Raluca Gheţe şi Andra Boroş şi-au exprimat convingerea că “aceste nestemate, care sînt colindele, vor dăinui peste multe ale veacuri prin frumuseţea lor deosebită”.

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române va participa, pe 6 şi 7 decembrie, la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 90 de ani de la reînfiinţarea Eparhiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului. Aceasta a fost reaşezată pe temeliile sale de către episcopul Nicolae Ivan, care s-a aflat în înaltul rang bisericesc timp de 16 ani şi a urmat cu consecvenţă principiile marelui mitropolit Andrei Şaguna. Instalarea în scaunul episcopal a părintelui Nicolae Ivan a avut loc la 6 decembrie 1921, în ziua sărbătorii ocrotitorului său, Sfîntul Ierarh Nicolae. El a înfiinţat Academia Teologică (1924) din Cluj-Napoca şi a ridicat monumentala Catedrală Ortodoxă. Episcopul Nicolae Ivan a trecut la cele veşnice la 3 februarie 1936, fiind aşezat în cripta de sub altarul catedralei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.