Mîine este zi de doliu la Sic

Aşezată pe munţii de sare, localitatea Sic datează de prin 1291, iar în 1730 era tratată ca ‘’oraş iobăgesc’’ în plină dezvoltare. Se spune, în documentele vremii, că a fost una din localităţile transilvane căreia Matei Corvin i-ar fi acordat o serie de privilegii. Aici, exploatarea sării geme se practica din antichitate, iar romanii coborau cu mineritul la adîncimi ce nu depăşeau 15 metri, deşi grosimea stratului de sare se apropia de 400 metri.

Trei au fost minele importante ale Sicului – poate de aici şi geneza celor trei străzi ce compun comuna – în care minerii din ocne şi-au încheiat activitatea în anul 1812. Mai ştim că Szék, înscris pe tabelele de la intrarea în localitate, înseamnă şi Scaun de Judecată, dar şi că, în 1717, aici a avut loc cel mai odios masacru provocat de invazia tătarilor, în arma căruia au rămas în viaţă doar 100 de persoane, majoritatea femei, bărbaţii fiind ucişi în biserica reformat-calvină, în ziua de 24 august 1717.

Dacă în anii precedenţi  comemorarea se făcea prin slujbe, evocări istorice şi chiar programe cultural-artistice, în acest an, conform informaţiei primite de la primarul comunei, Sallai Ioan, ziua de 24 august va fi o zi de post negru pentru tot satul; ziua a fost declarată de întreaga comunitate ca zi de doliu, ţinîndu-se un număr de trei slujbe în biserica reformată şi în lăcaşele de rugăciune ale celor şase culte religioase din perimetrul localităţii. Se revine, astfel, mai adăuga primarul Sallai, la testamentul nescris lăsat urmaşilor de cei ce au supravieţuit acelei zile tenebroase, care şi-a pus amprenta pînă şi pe culorile portului sicăncilor, acela de negru-roşu.

Celelalte componente ale programelor trecute se vor regăsi în zilele de 22-23 septembrie a.c., cînd vor fi organizate Zilele Sicului, cu o vădită tentă de Tîrg de toamnă, la care promitem că vom fi prezenţi.

Dumitru VATAU