Micii dansatori gherleni – din nou pe scenă

Pentru ultima dată în anul şcolar 2012-2013, membrii formaţiilor de dansuri populare din cadrul Fundaţiei Culturale „Téka” din municipiul Gherla au evoluat împreună pe scena Casei Municipale de Cultură din localitate. Este un fel de examen la finalul unui an de învăţămînt, în care ei au activat în formaţiile artistice organizate la această prestigioasă instituţie culturală din oraş. O sală arhiplină a evaluat pregătirea micilor artişti, care au dat totul pentru a impresiona publicul (format mai mult din părinţi şi bunici, cum sa întîmplă de obicei la astfel de reprezentaţii de închidere a „stagiunii”). Cu această ocazie, pe scenă s-au perindat toţi dansatorii formaţiilor „Kaláka”,”Kiskaláka” şi „Kenderkóc”, dar şi soliştii grupului muzical „Rozmaring”, înfiinţat acum doi ani. Desigur, în program au fost cuprinşi şi cursanţii de la instrumente muzicale, precum şi interpreţii de muzică populară, care nici ei nu s-au lăsat mai prejos. Efectiv, peste 200 de copii şi-au etalat talentul şi măiestria în cadrul acestei adevărate treceri în revistă a potenţialului artistic de care dispune fundaţia gherleană.Cu toţii au fost răsplătiţi cu diplome şi alte cadouri.

După un an şcolar plin de succese şi rezultate pozitive, pentru micii artişti gherleni urmează o binemeritată vacanţă. Nici în această vară nu lipsesc taberele folclorice de pe Cîmpie, cea din satul Lacu (comuna Geaca), avînd deja o vechime de peste 15 ani. La Gherla în perioada 15-20 iulie 2013 va avea loc şi tabăra de meşteşuguri populare la sediul Fundaţiei Culturale „Téka” de pe strada Mihai Viteazul.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.