Metodele lui Cuibus dau roade: absenteismul şcolar e în scădere

Valentin-CuibusMetodele aplicate de inspectorul şcolar general Valentin Cuibus – de cînd a preluat conducerea IŞJ Cluj -, în vederea reducerii chiulului de la ore se dovedesc a fi eficiente, iar rezultatele nu au întîrziat să apară. În anul şcolar 2012-2013, rata absenteismului şcolar a scăzut cu 5%, potrivit raportului întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi prezentat joi în şedinţă publică.

Dacă în anul şcolar 2011-2012 cei 80.000 de elevi din judeţ cumulau peste un milion de absenţe nemotivate, în anul şcolar precedent numărul acestora abia dacă s-a apropiat de 97.000. „Ne-am propus să înregistrăm o scădere a absenteismului cu 5%, ceea ce s-a şi întîmplat – au existat cu 50.000 de absenţe nemotivate mai puţine decît în anul precedent”, a arătat inspectorul şcolar general Valentin Cuibus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Practic, media absenţelor nemotivate pe judeţ este de 13,47%, ceea ce înseamnă că un elev absentează în medie patru ore pe săptămînă. Nivelul în scădere se datorează metodelor aplicate de Cuibus de cînd a preluat conducerea IŞJ, respectiv introducerea în şcoli a sistemelor de supraveghere video şi a cataloagelor online care le permit părinţilor să fie la zi cu situaţia şcolară (note şi absenţe) a copiilor, precum şi efectuarea, în timpul orelor de curs – împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei – a raziilor în barurile din apropierea şcolilor şi în alte locuri publice. Chiar ieri, a fost efectuată prima razie de acest fel din noul an şcolar, acţiune ce s-a derulat în incita mall-ului din Gheorgheni. Cu această ocazie au fost depistaţi 21 de elevi – majoritatea provenind de la liceele din cartier -, care în loc să fie la ore pierdeau timpul prin cafenele. Potrivit şefului IŞJ, lista nominală a chiulangiilor va fi comunicată conducerii şcolilor, care va anunţa părinţii. „În primul rînd vor verifica dacă figurează absenţi, iar dacă nu – profesorii au o problemă. Apoi vom chema părinţii la şcoală. Pe viitor aceste măsuri se vor intensifica şi vom introduce măsuri suplimentare”, precizează Cuibus.

Conform raportului IŞJ, cel mai mic procent de absenţe, respectiv puţin peste 8%, se înregistrează la colegiile naţionale, liceele teoretice şi şcolile gimnaziale din mediul rural, în timp ce în învăţămîntul vocaţional rata absenţelor este de 18%. Fenomenul ia amploare la nivelul colegiilor tehnice şi tehnologice, unde absenteismul se situează 34,13%, respectiv la peste dublul mediei pe judeţ.

În ceea ce priveşte celelalte metode de reducere a absenteismului, Cuibus arată că 67% dintre şcoli dispun de sistem de supraveghere video, iar catatogul online este utilizat în 30% dintre unităţile de învăţămînt din municipiu, în timp ce în 2010 era aplicat doar în două unităţi. Deşi numărul şcolilor care aderă la acest sistem creşte de la un an la altul, Cuibus se declară nemulţumit şi spune că sistemul nu este adoptat, în principiu, din cauza ideilor preconcepute ale părinţilor. „Administrarea catalogului costă 30 de lei pe an, sumă pentru care părintele primeşte de două ori pe săptămînă e-mailuri privind situaţia notelor şi a absenţelor. E un cost neglijabil, dar există reţinere şi din partea asociaţiilor de părinţi”, precizează Cuibus. Potrivit raportului întocmit de IŞJ, dintre cele 72 de unităţi de învăţămînt din mediul urban care nu au catalog online, la ora actuală 13 se află într-un proces avansat de contractare a unei firme care să asigure catalogul online, asfel încît la finalul anului şcolar 2013-2014 cel puţin 36% dintre şcolile de la oraş ar putea să dispună de acest sistem.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.