Megapolisul Moscova – laboratorul noii Rusii

Sueddeutsche Zeitung

Moscova are reputaţia unui oraş sumbru. În topurile internaţionale ale oraşelor, capitala Rusiei ocupă, în ceea ce priveşte calitatea şi siguranţa vieţii, un loc undeva între Africa şi Orientul Mijlociu. În acelaşi timp, în Moscova înfloreşte o cultură urbană extrem de radicală. În vara acestui an, oaspeţii Moscovei au putut deveni martorii unor ample mişcări de stradă. Se întemeiază noi partide, inclusiv comuniste. Liderii opoziţiei critică guvernul, arătînd cu degetul încercările statului de a limita libertatea prin noi proiecte de lege, notează scriitorul german Michael Schindhelm, consultant al proiectului educaţional “Strelka”.

Potrivit lui Schindhelm, oamenii din Moscova acţionează cu o nouă temeritate. Organizatorii de mitinguri chiar îşi planifică din timp arestările lor. Oamenii acţionează pragmatic şi fără iluzii: nimeni nu mizează de fapt pe demisia lui Putin.

Cu toate acestea, Moscova nu este Rusia, iar participanţii protestelor, în special tineretul, nu reprezintă întreaga populaţie a ţării. Probabil, guvernul se poate baza în continuare pe majoritate. Însă, ceea ce se întîmplă în Rusia nu poate fi explicat printr-o revoltă trecătoare a clasei de mijloc, nemulţumite şi puţin numeroase. Niciodată nu s-a vorbit atît de mult despre administrarea statului şi despre autoguvernare. Disputele pe care le-a provocat noua lege privind organizaţiile non-guvernamentale dezvăluie în primul rînd cît de importante au devenit asemenea organizaţii, notează autorul comentariului.

Din starea în care se află capitala rusă se poate vedea ce schimbări i-a adus ţării nu doar prăbuşirea sistemului comunist, ci şi globalizarea. Pe aici trece linia frontului între reforme şi reacţie. De multe ori, acest front este invizibil, deoarece Moscova este un oraş gigant, un veritabil labirint. El aminteşte de faptul că nimeni nu poate evalua dimensiunile oraşului din cauza numărului mare de oameni care trăiesc aici fără a fi luaţi în evidenţe. Numărul celor “nou-veniţi” este evaluat la aproximativ o treime din populaţia oraşului, iar majoritatea ar fi musulmani.

Constatînd extinderea administrativă a Moscovei de aproape două ori, Schindhelm subliniază: În timp ce populaţia Rusiei se reduce, populaţia capitalei ruse este în creştere. La Moscova ar prefera să locuiască circa 60 de milioane de ruşi, adică 40% din populaţia ţării.

În virtutea acestei dinamici şi a faptului că statul rus nu reuşeşte să stăpînească realitatea socială, mulţi oameni decid să se ajute singuri. În acest sens, autorul aduce exemplul “subotnicelor” (sîmbete) comuniste, care a revenit în cartierele moscovite.

De asemenea, Michael Schindhelm notează că reţelele de socializare au schimbat profund “comportamentul comunicativ” al ruşilor. Potrivit informaţiilor pe care le deţine acesta, ruşii alocă reţelelor sociale de două ori mai mult timp decît o fac în medie locuitorii multor alte ţări. Spre deosebire de China, internetul din Rusia nu este supus cenzurii, adaugă autorul.

După cum subliniază Schindhelm, impulsul pleacă de la generaţia celor de 30-40 de ani. Mulţi dintre ei au vizitat ţări străine, cunosc reţelele de socializare din proprie experienţă şi au o părere foarte clară despre ceea ce-i lipseşte Rusiei.

Internaţionalizarea, telecomunicaţiile, responsabilitatea individuală şi dezvoltarea economică vertiginoasă au făcut din sumbra Moscovă un “laborator urban”, unde forme alternative de viaţă şi de autoexprimare concurează cu fenomene autoritare cunoscute. Singurul megapolis al Europei se află în centrul unui experiment, desfăşurat nu din voia statului şi care determină viitorul Rusiei.