Media pentru admitere în învăţămîntul liceal, modificată

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca, din anul şcolar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învăţămîntul liceal, proporţia mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar 25%, faţă de cea existentă pînă acum, de 50%. Media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cît era pînă acum – a anunţat, vineri, MEN, printr-un comunicat remis presei.

Potrivit MEN, decizia a fost luată în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a, care au relevat „diferenţe notabile între mediile, mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile, mai mici, obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională”. „Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţămînt) relevă diferenţe de 2 pînă la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora” – precizează MEN, adăugînd că această „ruptură” între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe: Iaşi, Sibiu, Braşov, Argeş, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Dîmboviţa, Maramureş, Alba, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călăraşi, Botoşani şi Ialomiţa. În alte 6 judeţe (Vîlcea, Mureş, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Olt) diferenţele sînt şi mai mari, depăşind 2,5 puncte.

„O situaţie considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 pînă la 2 puncte între mediile pe ciclul gimnazial şi cele la Evaluarea Naţională, se înregistrează în judeţe precum Gorj, Suceava, Vrancea, Ilfov, Prahova, Cluj, Buzău, Galaţi şi Neamţ (reprezentînd 21,42% din totalul unităţilor de învăţămînt, la nivel de ţară). Numai Bucureştiul şi judeţul Brăila înregistrează un raport normal între evaluarea la clasă şi Evaluarea Naţională, dar reprezintă doar 4,76% din totalul judeţelor. O situaţie îngrijorătoare o reprezintă şi faptul că 35.000 de elevi, din totalul celor care au participat la Evaluarea Naţională, nu au reuşit să obţină minim 5. O parte a elevilor se încadrează în sfera analfabetismului funcţional. De asemenea, abandonul şcolar este un fenomen întîlnit mai ales la trecerea de la învăţămîntul gimnazial la cel liceal şi este direct proporţional cu eşecul şcolar înregistrat în urma Evaluării Naţionale” – se precizează în comunicatul MEN.

Acelaşi document face menţiunea că toate unităţile de învăţămînt unde diferenţele de notare sînt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate în mod constant. „Inspectoratele şcolare vor realiza analize, punctuale, iar conducerile şcolilor vizate vor fi evaluate în funcţie de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătăţirea procesului de predare – învăţare” – mai precizează MEN.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.